Continut
Vazut de 118 ori |
ĂŽntr-un sătuc de munte din Ardeal trăia un om cocoşat care-şi dorea mai mult ca orice pe lume să poată privi Ă®n sus, spre cer. Să poată vedea cerurile – locuinţa lui Dumnezeu, să poată admira stelele, luna şi soarele – creaţia lui Dumnezeu. ĂŽnsă din păcate el putea privi doar Ă®n jos, Ă®n pământ. Până Ă®ntr-o noapte când se Ă®ntâmplă cu el o minune: ĂŽntorcându-se acasă, cam pe la miezul nopţii, trebuia să treacă prin cimitirul satului. Deodată Ă®n faţa lui apăru un Ă®nger care-l Ă®ntrebă :
— Ce duci în spate omule?.
— Neputinţa mea de a privi spre cer – o cocoaşă, oftă omul cu tristeţe.
— Dă-o Ă®ncoace şi priveşte spre cer! – porunci Ă®ngerul Ă®ntinzând mâna după cocoaşa omului, astfel că acesta se Ă®ntoarse acasă drept ca o lumânare.
A doua zi Ă®ntreg satul vorbea, mirându-se despre ce i s-a Ă®ntâmplat omului cocoşat. Auzind de cele Ă®ntâmplate, un om care era şchiop din naştere, şi care-şi dorea mai mult ca orice pe lume să poată alerga după plăcerile nebune ale acestei lumi, să poată dansa şi mai ales să poată ţine pasul alături de tovarăşii săi de rele, se duse şi el la miezul nopţii Ă®n cimitir cu speranţa că da de-l va Ă®ntâlni pe Ă®nger, şi culmea când se făcu miezul nopţii Ă®n faţă-i apăru Ă®ngerul, care-l Ă®ntrebă:
— Ce duci în spate omule?..
— ĂŽn spate nu duc nimic, eu sunt şchiop şi te-aş ruga foarte mult dacă ai vrea să mă vindeci de neputinţa mea, ca să pot merge şi eu la dans şi pe la chefuri alături de prietenii mei!
— Şi Ă®n spate zici că nu duci nimic? – se miră Ă®ngerul.
— Nu! – răspunse hotărât omul şchiop.
— Atunci ţine cocoaşa aceasta! – spuse Ă®ngerul, şi Ă®i puse omului şchiop Ă®n spate o cocoaşă, Ă®ncât acesta se Ă®ntoarse acasă şi cocoşat pe deasupra.
Din punct de vedere spiritual toţi oameni sunt cocoşaţi, pe toţi ne Ă®mpiedică câte un lucru pământesc de nu putem privi Ă®n sus spre ceruri. Mulţi poartă-n spate povara poftelor firii pământeşti, alţii poartă povara gândurilor lumeşti, alţii Ă®ngrijorările acestui veac, alţii sunt cocoşaţi de ură, de neĂ®nţelegere, de tot felul de dorinţe. Unii nu au timp şi nici nu simt nevoia de a privi Ă®n sus.
ĂŽn Evanghelia după Luca, avem un minunat exemplu cu o femeie cocoşată, pe care Domnul Isus o vindecă de neputinţa ei:
„Isus Ă®nvăţa pe norod Ă®ntr-o sinagogă Ă®n ziua sabatului. Şi acolo era o femeie stăpânită de optsprezece ani de neputinţă; era gârbovă şi nu putea nicidecum sa-şi Ă®ndrepte spatele. Când a văzut-o Isus a chemat-o şi i-a zis: „ femeie, eşti dezlegată de neputinţa ta.” Şi-a Ă®ntins mâinile peste ea: Ă®ndată s-a Ă®ndreptat, şi slăvea pe Dumnezeu.”
Ce lucru Ă®mbucurător putem citi Ă®n acest text biblic: „Când a văzut-o Isus a chemat-o…” Da Isus cheamă la fel şi astăzi pe toţi cei ce doresc sa-ăi ridice privirea spre cer şi nu pot. Şi această femeie dorea sa-şi ridice capul şi nu putea. Isus Mântuitorul lumii observă acest lucru şi-i spune: „Femeie eşti dezlegată de neputinţa ta!”
Acelaşi Isus, are aceiaşi putere şi azi şi dacă ne spune: „Eşti dezlegat de neputinţa ta!” atunci Ă®nseamnă că suntem liberi dezlegaţi de tot ce ne leagă şi putem privi spre cer. Dar dacă nu ne recunoaştem neputinţele, dacă spunem că Ă®n spate nu ducem nimic, dacă ignorăm povara de păcate din spatele nostru şi pe deasupra dorim să alergăm după plăcerile nebune ale acestei lumi, s-ar putea ca Isus să ne Ă®ntoarcă spatele, iar cel rău să ne Ă®mpovăreze şi mai mult.
9 decembrie 2003
Rona de Sus, Maramureş
Mihai TRAISTĂ |
