Daca producatorul unuia din filmele populare din zilele noastre; un regizor al unui spectacol de televiziune sau un editor al unei cunoscute reviste de moda sau al unui ziar ar vrea sa rescrie Fericirile, banuiesc ca ar suna cam asa:

,,Ferice de cei bogati si puternici. Ferice de cei emancipati sexual. Ferice de cei frumosi si prezentabili. Ferice de cei renumiti. Ferice de cei pe care lumea ii admira."


Aceste lucruri sunt exact opusul celor spuse de Isus Hristos in Predica de pe Munte. El a spus:

,,Ferice de cei saraci in duh. Ferice de cei ce plang. Ferice de cei blanzi. Ferice de cei flamanzi si insetati dupa neprihanire. Ferice de cei milostivi. Ferice de cei cu inima curata. Ferice de cei impaciuitori. Ferice de cei prigoniti din pricina neprihanirii."


Si totusi, lucrul cu adevarat remarcabil, vedeti, nu e faptul ca Isus spune: ,,Ascultati, daca vreti sa ajungeti in cer, asta va trebui sa faceti. Va trebui sa fiti saraci. Va trebui sa plangeti. Va trebui sa fiti nefericiti", si tot felul de astfel de lucruri. Dimpotriva, Isus Hristos spune: ,,Iata, aceasta e calea spre fericire. Si nu o fericire intr-o Imparatie a lui Dumnezeu undeva in ceruri. Aceasta e calea pentru a fi fericit acum. Pentru ca metoda lumii, metoda eului propriu, nu duce la fericire. Dar calea Mea, care e calea renuntarii de sine de dragul altora, este cu adevarat drumul spre fericire."

Trebuie sa ascultam acum ce spune Isus Hristos despre fericire, chiar daca o facem nu din alt motiv afara de acela absolut evident ca metoda lumii nu functioneaza. Cei care traim in America stim ca Constitutia ne garanteaza, ca un drept inalienabil, dreptul la cautarea fericirii. Cu acest lucru se ocupa oamenii cel mai mult, cu cautarea fericirii. Si incearca tot felul de metode.
Este cate unul care crede ca pentru a fi fericit trebuie sa fie bogat, asa ca isi petrece tot timpul incercand sa acumuleze bani. El crede ca va fi fericit daca va ajunge sa aiba 100.000 de dolari. Aduna 100.000 de dolari, dar pana sa ii aiba pe toti inflatia le reduce valoarea la cat avea la inceput, asa ca se gandeste ca va fi fericit cand va avea un milion. Daca pune mana pe milion, vrea de-acum doua sau trei, sau mai multe. Cineva l-a intrebat odata pe John D. Rockefeller, care pe vremea lui a fost cel mai bogat om din America: ,,Cati bani trebuie sa ai ca sa ai destui?" Rockefeller a raspuns, cu un anume dram de intelepciune: ,,Inca putin." Un milionar din Texas spunea: ,,Credeam ca banii pot cumpara fericirea. Am fost crunt dezamagit."

Altcineva crede ca poate fi fericit daca acumuleaza suficienta putere. Asa ca incepe sa urmareasca puterea politica. Pune ochii pe un loc din consiliul unui oras si il obtine. Nici nu apuca sa isi ocupe locul castigat ca incepe sa se gandeasca cum ar putea sa devina primar. Ajunge primar. Priveste de-acum la fotoliul guvernatorului. Se gandeste: ,,O, de-as putea ajunge guvernator, as fi fericit!" Imediat ce obtine aceasta pozitie, urmatorul pas e sa devina presedintele Statelor Unite. Puterea nu aduce fericirea. Un cunoscut om de stat, acum decedat, cancelar al Germaniei in ultimii ani, i-a spus odata lui Billy Graham... I-a spus: ,,Sunt batran. Viata si-a pierdut orice semnificatie. Ma asteapta un salt mortal in necunoscut."

Am impresia ca astazi ni se vinde eliberarea sexuala mai mult decat orice ca fiind calea spre fericire. Ni se spune ca, daca am renunta la orice ce ne inhiba dorintele si daca ne-am satisface dorintele sexuale oricand am vrea si cu oricine am vrea, totul ar fi in regula. Acesta e drumul spre fericire. Interesant e faptul ca pana si lumea recunoaste ca acest drum e de fapt o fundatura.. CBS a prezentat un reportaj despre miscarea ,,necasatoritilor oscilanti" din nordul Californiei, in care a luat interviuri mai multor oameni, printre care si unui numar de femei implicate in aceasta miscare. Aceste femei (nu erau crestine) au spus una dupa alta in timp ce erau intervievate pentru acest program: ,,Tot ce vor barbatii e sa ajunga in pat cu tine. M-am saturat de asta cat sa-mi ajunga o viata." Ele spuneau ca renunta la acea miscare.

Un altul spune: ,,Ei bine, faima e drumul de urmat. Daca ai putea deveni suficient de renumit, atunci toti te vor urma. Oamenii te vor aprecia. Totul va fi minunat." Voltaire, ateistul, a fost pe vremea lui probabil cel mai faimos barbat din Europa. Dar ni se spune ca pe patul de moarte i-a marturisit doctorului sau: ,,Sunt abandonat si de Dumnezeu si de oameni. Iti dau jumatate din tot ce am daca imi dai doar inca sase luni de viata."

Privim la lume si la toate aceste incercari de a cumpara sau castiga fericirea, si tot ce vedem este deziluzie, frustrare, peste tot in jurul nostru. Ajungem sa ne intrebam: ,,Daca asa stau lucrurile, atunci nu e nimeni fericit cu adevarat?" Ei bine, indiferent cum ar sta lucrurile in ce ne priveste, a existat cel putin un om care in mod evident a fost fericit. Il numim ,,Om al durerii". Si a fost un Om al durerii. El a luat durerea noastra asupra Lui. Totusi, daca a fost vreodata un om fericit, El a fost acela. Billy Graham scria despre El:

,,Daca prin fericire intelegem seninatate, incredere, multumire, pace, bucurie, satisfactie a sufletului, atunci Isus a fost fericit la modul suprem. Nu citim niciunde ca ar fi ras, desi sunt sigur ca a facut-o. El nu cauta placerea, veselia, glumele, farsele facute pe socoteala altora. Fericirea Lui nu depindea de circumstantele exterioare. Nu avea nevoie de stimuli externi care sa Il faca fericit. El a invatat secretul care Ii permitea sa traiasca deasupra circumstantelor vietii si fara teama de viitor. El mergea inainte cu calm, siguranta si seninatate prin cele mai solicitante situatii, chiar prin moarte. Cu siguranta, daca cineva a avut vreodata o fericire autentica si binecuvantata, acela a fost Isus Hristos."

In Predica de pe Munte, la care m-am referit, in special in Fericiri, Isus Hristos transmite ucenicilor Sai secretul fericirii Sale. Merita sa privim la aceasta formula, pentru ca asta e de fapt. Sunt cateva lucruri pe care El le mentioneaza. Isus vorbeste in primul rand despre cei saraci in duh.
A fi sarac in duh este exact opusul celui bogat in mandrie. Isus se refera aici la acel fel de saracie prin care o persoana adopta o pozitie smerita inaintea lui Dumnezeu. Acesta e locul de la care trebuie sa pornim atunci cand vorbim despre relatia noastra cu Dumnezeu. Nu venim la Dumnezeu laudandu-ne cu ce am facut, sau cu ce avem, sau cu ce putem face, sau cu ce am realizat. Venim inaintea Lui ca sarmani, ca cersetori, pentru ca la aceasta se refera expresia ,,sarac in duh". Apoi spunem: ,,O, Doamne Dumnezeule, nu am nimic sa-Ti aduc. Vin cu mainile goale si Te rog sa mi le umpli cu harul Tau." Astfel de oameni sunt fericiti.

A doua Fericire vorbeste despre cei ce plang. Din nou, cand ajungem la un astfel de cuvant, descoperim ca poate fi interpretat in diverse moduri. Eu cred, asa cum am spus si mai inainte, ca atunci cand vorbeste despre plans se refera in principal la plansul din cauza pacatului. Pentru ca nu poti citi Biblia fara sa iti dai seama ca pacatul este cea mai mare problema. O, sunt si alte probleme in lume, probleme care izvorasc din pacat si pentru care trebuie sa plangem. Dar marea problema si semnificatia principala a pacatului este aceea ca noi suntem in opozitie cu Dumnezeu iar pacatul creeaza o prapastie intre noi si El. Pentru aceasta trebuie sa plangem si sa ne para rau. Oricine intelege acest lucru trebuie sa planga, iar cei ce plang descopera acel fel de mangaiere despre care vorbeste Isus Hristos, mangaierea Evangheliei. Si totusi, dupa ce am spus aceste lucruri, vreau sa adaug de asemenea ca cei ce plang pentru pacat si isi gasesc placerea in Evanghelie nu sunt insensibili la tragediile acestei lumi ci mai degraba plang si pentru ele.

Versetul cinci: ,,Ferice de cei blanzi", spune Isus. Oare ce inseamna sa fii bland? Cand vorbim despre blandete, ei bine, ne gandim la cine a fost Casper Milktoast. El permitea celorlalti sa il trateze ca un gunoi si sa profite de el. Era intotdeauna calcat in picioare de ceilalti. Noi spunem: ,,Nimeni nu vrea sa fie asa." Cred ca acest lucru e probabil adevarat. Nimeni nu vrea si eu ma numar printre acestia. Nici mie nu-mi place sa fiu asa. In acest caz cred ca Isus se referea la Vechiul Testament. Bineinteles, El a trait in Vechiul Testament. Acesta forma Scriptura acelor zile. Si multe din lucrurile spuse de El isi au radacinile in Vechiul Testament, desi, desigur, acestea sunt profund transformate si proaspete in invataturile lui Hristos. Dupa parerea mea, in acest caz El imprumuta aceasta Fericire direct din cartea Psalmilor. Din Psalmul 37, versetul 11: ,,Cei blanzi mostenesc tara." Asta spune versetul din Psalmi, si ascultati ce spune Isus: ,,Cei blanzi vor mosteni pamantul." Motivul pentru care ma refer la acest lucru este acela ca, daca veti studia Psalmul 37, veti descoperi ca Psalmul 37 este o expunere a ce inseamna sa fii bland. Un om bland nu este cineva pe care ceilalti il calca tot timpul in picioare. Un om bland e cineva care se pleaca adanc inaintea lui Dumnezeu. Si pentru ca se smereste inaintea lui Dumnezeu, el poate sta in picioare si poate rezista impotriva celor care vor sa il asupreasca.
Isus are o binecuvantare foarte interesanta pentru cei blanzi. El spune: ,,Cei blanzi vor mosteni pamantul." Ati meditat vreodata la acest lucru? Ei bine, probabil ca e adevarat din mai multe privinte. E adevarat din punct de vedere spiritual si chiar istoric in ce priveste planul lui Dumnezeu descoperit in istorie. Cand crestinii participa la proclamarea Evangheliei si Imparatia lui Dumnezeu vine in felul acesta, putem spune ca crestinii, ca membri ai marii familii a lui Dumnezeu, mostenesc pamantul. Iar atunci cand Domnul Isus Hristos va reveni sa Isi instituie domnia asupra pamantului, putem spune ca ei vor mosteni pamantul si vor domni impreuna cu El. Asta ne spune Scriptura. Dar cred ca mai exista un sens in care mostenim pamantul chiar acum, pentru ca, vedeti, acele lucruri tin de viitor si s-ar putea sa nu insemne prea mult. Cel bland, care conform definitiei din Psalmul 37 se increde in Domnul si nu se ingrijoreaza din cauza celor ce fac raul ci asteapta cu rabdare sa vada ce va face Dumnezeu, acest om, fie ca are multe lucruri sau mai putine, intr-un sens el are totul. Nu-si face griji pentru ziua de maine. Isi pune nadejdea in Domnul care se va ingriji de ea. Dumnezeu, care se ingrijeste de crinii de pe camp si de pasarile cerului, cu siguranta poate avea grija si de el. Asa se face ca el poate pleca de acasa dimineata si, in loc sa-si faca probleme cum va putea sa aduca mai mult profit pentru firma ca sa-si impresioneze seful si sa primeasca o marire de salar saptamana viitoare, dupa care sa fie promovat pe scara ierarhica, el priveste spre cer si admira rasaritul de soare si frumusetea unei noi zile; astfel tot cerul e al lui. Apoi, cand pleaca in excursie la sfarsit de saptamana, in loc sa se ingrijoreze daca lucrurile vor merge bine saptamana viitoare sau se va intampla ceva rau, el se bucura in schimb de frumusetea pamantului. Putem spune ca intr-un fel tot pamantul e al lui. Si acesta e un lucru minunat. Isus spune ca aceasta e calea spre fericire.

,,Ferice de cei flamanzi si insetati dupa neprihanire." Aha, uite cheia. Foamea si setea dupa neprihanire. Cine flamanzeste si inseteaza dupa neprihanire? Am in biroul meu o carticica scrisa de Walter Trobisch, pe care sotia mea a folosit-o in cursurile pe care le-a predat. Cartea se numeste ,,Cum sa traiesti cu dorinte neimplinite" (Living with Unfulfilled Desires). E scrisa pentru adolescenti si vorbeste despre dorintele sexuale si despre cum poti trece prin acea faza dificila a vietii. Dar, vedeti, acel titlu, ,,Cum sa traiesti cu dorinte neimplinite", poate la fel de bine sa fie titlul generatiei noastre. Dorinte neimplinite. Oamenii traiesc cu ele. Singura problema e ca cei mai multi dintre ei nu doresc sa traiasca asa. Motto-ul generatiei noastre este: ,,Fa tot ce poti ca sa-ti satisfaci dorintele. Si fa-o cat poti de repede. Nu pierde vremea. Ai o singura viata. Traieste pentru ziua de azi. Ia tot ce poti din ea." Asa procedeaza lumea noastra. Flamanzeste si inseteaza dupa orice in afara de neprihanire. Astfel descopera pacatul si, odata cu acesta, frustrarea pe care o aduce. De aceea lumea e un loc atat de nenorocit. De aceea atat de multi crestini sunt uneori atat de nefericiti. Noi nu flamanzim si nu insetam dupa neprihanire. Suntem flamanzi si insetati dupa lucrurile lumii.
Care e promisiunea? ,,Ferice de cei flamanzi si insetati dupa neprihanire, caci ei vor fi saturati." Crezi ca daca flamanzesti si insetezi dupa neprihanire, Dumnezeu nu ti-o va da? Crezi ca va spune: ,,Nu, nu vreau inca sa fii sfant. Mai sufera putin." Dorinta lui Dumnezeu e ca noi sa fim sfinti. Daca nu suntem sfinti, e din cauza ca noi nu vrem cu adevarat sa fim.

Aceste Fericiri nu sunt pur si simplu adunate la intamplare. Exista o ordine a lor. Primele trei dintre ele... Cei saraci in duh, cei ce plang, cei blanzi... Acestea se refera la o anumita atitudine care e necesara pentru a te apropia pe Dumnezeu. Cheia este insa a patra. ,,Ferice de cei flamanzi si insetati dupa neprihanire." O descoperim in Isus Hristos. Acesta e un mod in care putem vorbi despre mantuire inainte de cruce. Apoi vin celelalte. Matei 5 versetul 7, versetul 8 si in special versetul 9. Ele vorbesc despre roada vietii pe care noi o gasim in Isus.
,,Ferice de cei milostivi." ,,Ferice de cei cu inima curata." ,,Ferice de cei impaciuitori."

,,Ferice de cei milostivi." Dumnezeu e milostiv. De la El invatam ce e mila. Mila e harul in actiune pentru cei ce nu o merita. Pe ea o gasim la cruce. Dumnezeu isi arata mila fata de noi. Iar crestinii sunt chemati sa fie milostivi in acelasi fel. Bonhoeffer, atunci cand scrie despre acest lucru in ,,Pretul uceniciei" (The Cost of Discipleship), contrasteaza mila (pe buna dreptate, cred eu) cu un sentiment gresit inteles al demnitatii proprii. El explica lucrurile in felul urmator.
Exista un sentiment indreptatit al demnitatii. Intelegem asta. Barbatii si femeile sunt creati dupa chipul lui Dumnezeu si avem demnitate pentru ca suntem facuti dupa chipul Lui. Desi aceasta imagine e denaturata, e inca acolo. Acest lucru e foarte important. De aceea trebuie sa respectam viata. Viata dupa chipul lui Dumnezeu. Dar exista si un sentiment gresit inteles al demnitatii. Exista acel fel de demnitate care spune: ,,Sunt o persoana prea importanta ca sa fiu deranjat cu astfel de lucruri, care nici macar n-au apucat sa se intample." Sau: ,,Sunt prea ocupat ca sa-mi fac timp pentru problema aceasta, desi poate ca au nevoie de timpul meu." Acesta e un sentiment al demnitatii gresit inteles. Despre el vorbeste Bonhoeffer. El spune: ,,Vedeti, cei milostivi, cei care Il urmeaza pe Hristos si invata de la El ce e mila, sunt oprimatii acestei lumi." Oamenii din vremea lui Isus priveau la El si se intrebau: ,,Ce fel de Invatator e acesta? Uite, e prieten cu pacatosii." Si nu se refereau la ,,pacatosi" in sensul teologic al cuvantului. Se refereau la oamenii care nu sunt la fel de draguti ca si noi. Pentru ca asta facea Isus si Dumnezeu proceda astfel ca mila Sa sa ajunga la cei ce aveau nevoie de ea. Si noi suntem chemati sa facem la fel. Care e promisiunea? ,,Ferice de cei milostivi, caci ei vor avea parte de mila." Bineinteles ca vor avea parte de ea. De fapt, daca au trait in felul acesta, au gasit deja mila pentru ca aceasta mila se gaseste la crucea lui Hristos.

,,Ferice de cei cu inima curata." Puritatea. O, cat de demodat e acest cuvant in ziua de azi. Puritate. Cine vrea sa fie curat in aceasta lume? Asta inseamna sa fii rigid. Inseamna sa nu fii sofisticat. Inseamna sa fii invechit. Asa crede lumea. Si totusi, Isus spune: ,,Ascultati, cei cu inima curata Il vor vedea pe Dumnezeu!" De ce? Pentru ca Dumnezeu e sfant. Cei care nu sunt neprihaniti, cei care nu sunt curati nu vor sta inaintea Lui.

,,Ferice de cei impaciuitori." De ce? Pentru ca Dumnezeu a facut pace cu noi. Pace la cruce. Noi eram dusmanii lui Dumnezeu. Pavel vorbeste despre aceasta in Efeseni. Mergeam pe drumul nostru pentru ca eram dusmanii lui Dumnezeu. Ne luptam intre noi. Dumnezeu a coborat si a facut pace la cruce. Isus a murit ca sa inlature cauza conflictului. Iar noi, cei care am primit acest fel de pace, nu putem sa fim altfel decat impaciuitori, incercand sa aducem barbatii si femeile din nou impreuna si, mai presus de orice, impreuna cu Dumnezeu.

Iar apoi, in cele din urma, Isus vorbeste despre persecutie. Si ea va veni. Sunt sigur ca intelegeti acest lucru. Exista apropierea. Exista plata pacatului si neprihanirea lui Hristos. Exista roada luminii care izvoraste din aceasta. Iar apoi, asa cum spune Isus in alta parte, in mod inevitabil vor urma persecutiile. Dar ce ne spune El? Oare ne spune: ,,Pai, vedeti, v-am aratat un mod de viata care e calea spre fericire, dar trebuie sa va spun ca mai sunt si persecutii, iar cel putin in acest domeniu veti fi foarte, foarte nefericiti." Nu spune nimic de felul acesta. El spune: ,,Ferice de cei persecutati." De ce? ,,Pentru ca persecutia e dovada ca voi sunteti identificati cu Mine." El vorbeste aici despre un anume fel de persecutie. Persecutia despre care vorbeste e cea care vine peste noi din cauza ca Duhul lui Isus Hristos lucreaza in inimile noastre si noi devenim din ce in ce mai mult asemenea Lui. Incepem sa traim in aceasta lume ca Isus Hristos si in mod inevitabil vom suferi acelasi fel de persecutie de care a avut parte si El. Ne putem bucura de aceasta, pentru ca e dovada ca Ii apartinem lui Isus. Fericirea consta in aceea ca El Insusi mangaie inimile si sufletele ucenicilor Sai.

Intrebarea cu care vreau sa inchei e urmatoarea. E una practica. Unde vom gasi oare in lumea aceasta un loc unde oamenii sa poata trai astfel? Vedeti, nu e vorba de o lume indiferenta. E o lume ostila, pacatoasa, cruda, lacoma. E o lume care traieste pentru sine. Unde oare in mijlocul unei astfel de lumi exista un loc pentru cei saraci in duh, cei ce plang pentru pacat, cei blanzi inaintea lui Dumnezeu, cei ce flamanzesc si inseteaza dupa neprihanire, cei milostivi, cei cu inima curata, cei impaciuitori, cei prigoniti din pricina neprihanirii? Exista un singur loc de felul acesta. E locul unde aceasta lume L-a dus pe Domnul Isus Hristos. E la cruce. Dar iata, la cruce e o mare partasie. Vedeti, atunci cand privim la cruce si incercam sa-L urmam pe Isus, luandu-ne crucea si mergand dupa El, auzim inapoia noastra strigatele acestei lumi. Si lumea nu striga cuvinte de binecuvantare, ci ,,Rastigneste-L, rastigniti-i." Dar cand privim la Isus, Il auzim spunand: ,,Ferice de ei!" Iar un singur cuvant de binecuvantare din gura Lui valoreaza mai mult decat orice, orice lucru pe care il poate face lumea.
Va incurajez sa urmati calea crucii. Veti gasi acolo partasia martirilor si binecuvantarea lui Isus, care va spune celor ce Il urmeaza: ,,Bine ai lucrat, rob bun si credincios. Intra in bucuria Stapanului tau."