Cu aproape 800 de ani inainte de nasterea lui Hristos, marele profet Ilie a fost calauzit de Dumnezeu sa recruteze in serviciul Sau un tanar al carui nume era Elisei. Ilie era genul de om pe care noi l-am numi original. Intotdeauna facea lucrurile asa cum vroia el si putem spune fara sa gresim ca modul in care si-a chemat insotitorul si succesorul cu acea ocazie a fost unul neobisnuit. L-a gasit pe Elisei arand pe camp si s-a dus direct spre el; fara sa spuna un cuvant, si-a aruncat mantaua pe el, apoi s-a intors si a plecat de acolo. Pentru ca era omul cel mai potrivit pentru Ilie, Elisei a inteles ce facea acesta. Era modul in care Ilie il chema in slujire. Asa ca a alergat dupa el si i-a spus: ,,Lasa-ma sa sarut pe tatal si pe mama mea, si te voi urma." Lui Ilie ii parea ca e indiferent. El a zis: ,,Ce ti-am facut? Du-te inapoi." Elisei s-a intors, iar in 1 Regi 19 ni se spune ca si-a taiat boii iar din uneltele folosite la arat si celelalte pe care le mai avea a facut un foc pe care a gatit carnea. A dat-o celor din familie sa o manance si a plecat de acasa pentru totdeauna pentru a-l urma si a-l sluji pe Ilie.
Unii au privit la aceasta relatare si au folosit-o pentru a contrasta intr-un mod gresit ce a spus Domnul Isus Hristos in ultimul verset al capitolului 9 din Luca. Acolo Isus a spus: ,,Oricine pune mana pe plug, si se uita inapoi, nu este destoinic pentru Imparatia lui Dumnezeu." Acesti oameni spun cam asa: ,,Vezi, exista un contrast aici. Isus spune: ,,Nu se cuvine ca cineva care doreste sa fie ucenicul Meu sa se intoarca nici macar ca sa-si ia ramas bun de la tatal sau si mama sa", pentru ca despre acest lucru vorbesc versetele anterioare. Si iata ca descoperim in Vechiul Testament un caz in care cineva a facut tocmai acest lucru si totusi Ilie nu-l mustra pentru asta." Sunt sigur ca intelegeti ca acest contrast e doar la suprafata. Atunci cand citim pasajul din Luca 9 si vedem diversele scuze pe care le aduc acesti asa-zisi urmasi ai lui Isus Hristos, intelegem ca ele sunt exact acest lucru, scuze. Isus ii cheama aici in slujire. Ei vin cu o justificare rezonabila, dupa parerea lor, de ce nu-L pot urma sau nu-L pot urma acum. Revenim la cazul lui Elisei si descoperim exact opusul. Avem aici un om care a recunoscut chemarea ca venind de la Dumnezeu si care, atunci cand s-a intors, a facut-o ca sa taie definitv legaturile cu trecutul. De aceea a omorat boii. Acestia nu aveau sa mai fie folositi pentru arat. A ars uneltele si nu avea sa le mai foloseasca vreodata. El isi lasa in urma viata de fermier si pornea in urma lui Ilie.
Vedeti, exact acest lucru il spune si Isus despre ucenicie. El spune: ,,Daca vrei sa fii ucenicul Meu, trebuie sa-ti lasi trecutul in urma. Trebuie sa vii dupa Mine si niciodata, sub nici o forma, nu trebuie sa te mai intorci inapoi." Acum, aceste studii de caz prezentate aici, in acest paragraf, merita explorate, pentru ca afirmatia lui Hristos: ,,Oricine pune mana pe plug, si se uita inapoi, nu este destoinic pentru Imparatia lui Dumnezeu" este raspunsul la trei scuze pe care diversi oameni le-au adus cand au fost chemati in slujire sau, in unele cazuri, s-au oferit ca voluntari pentru aceasta.

Din relatare observam ca primul dintre acesti oameni de fapt nu a oferit o scuza ci avea o problema. E vorba de un om care, la fel ca si al treilea, nu a fost chemat de Isus ci s-a oferit ca voluntar. L-a vazut intr-o zi pe Isus trecand si, conform textului, a spus: ,,Te voi urma oriunde vei merge." Trebuie sa recunoastem meritele acestui om. El a mers mult mai departe decat multi altii care au auzit vocea lui Isus si care au fost atrasi de El. Au fost multi cei carora li s-a spus despre Domnul Isus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, Mantuitorul, Cel care a murit pe cruce pentru pacatele lor; multi oameni carora li s-a explicat Evanghelia, dar care n-au ajuns niciodata pana in punctul in care se gasea omul nostru. Au auzit-o si au lasat-o deoparte. Ei spun: ,,Poate ca intr-o zi Il voi urma." Sau spun: ,,Pai... suna interesant. Va trebui sa ma gandesc la asta." Avem aici un om care probabil auzise cate ceva despre Isus, iar atunci cand L-a auzit trecand, a spus: ,,Te voi urma. Mai mult, Te voi urma oriunde vei merge."
Cand citim o astfel de intamplare, mai ales daca lucrurile s-ar intampla astazi si ar fi implicat un predicator din zilele noastre, ne-am gandi ca un astfel de om trebuie incurajat. Pentru un astfel de om, lucrurile ar trebuie facute cat mai usoare posibil. E vorba de cineva care vrea sa-L urmeze pe Hristos si care spune ca Il va urma oriunde va merge. Si totusi, Isus pare sa toarne apa pe foc, daca a fost vreodata vreunul. Pentru ca El ii raspunde omului: ,,Vulpile au vizuini, si pasarile cerului au cuiburi; dar Fiul Omului n-are unde-Si odihni capul." Nu ni se mai spune ce a facut omul in continuare, dar, deoarece Isus incheie vorbind despre cei care pun mana pe plug si se uita inapoi, putem deduce ca atunci cand Isus a pus astfel problema uceniciei, omul n-a mai vrut sa plateasca pretul. El ii reprezinta pe cei care nu socotesc pretul inainte de a se angaja ca-L vor urma pe Isus.

Vedeti, cred ca trebuie sa spunem, atunci cand privim la un astfel de exemplu, ca simpla auzire a Evangheliei nu mantuie pe nimeni. Suntem inclinati sa credem ca totul se reduce la aceasta, pentru ca traim intr-o vreme a superficialului. Folosim o metoda in care uneori Evanghelia e predicata, impartasita sau invatata si care suna cam asa: ,,Ai auzit-o. O crezi. Daca o crezi, e in regula. Totul e OK." Iata totusi un om care a auzit-o si a crezut-o dar care, atunci cand i s-a explicat pretul personal pe care il plateste cel ce vrea sa-L urmeze pe Isus, a decis ca nu e pentru el.
Episcopul Ryle a fost un om foarte sensibil la aceste lucruri pe vremea lui si a scris undeva: ,,Simpla posedare a privilegiilor religioase nu va mantui nici un suflet. Poate ca ai nenumarate avantaje spirituale. Poate ca traiesti in stralucirea deplina a celor mai bogate oportunitati si mijloace ale harului. Poate te bucuri de cele mai bune predici si de cea mai aleasa instruire. Poate locuiesti in mijlocul luminii, cunostintei, sfinteniei si ai un anturaj ales. Toate acestea pot sa se intample si totusi tu sa ramai neconvertit si, in cele din urma, sa fii pierdut pentru totdeauna." Trebuie sa intelegem ca aceasta era situatia in care se gasea acest prim om.

Al doilea nu s-a oferit sa-L urmeze pe Isus. Mai degraba, Isus l-a chemat in acelasi fel in care i-a chemat pe Petru, Iacov, Ioan si Andrei cand acestia pescuiau langa Marea Galileii. Acestui om Isus i-a spus: ,,Vino dupa Mine." Omul a raspuns: ,,Doamne, lasa-ma sa ma duc intai sa ingrop pe tatal meu." Replica lui Isus a fost: ,,Lasa mortii sa-si ingroape mortii, si tu du-te de vesteste Imparatia lui Dumnezeu."
Citim aceste lucruri si spunem: ,,Asculta, in lista cuvintelor dure rostite de Invatatorul, si sunt multe astfel de cuvinte, cu siguranta ca acestea merita un loc aproape de varf." Iata un om al carui tata a murit. El vrea sa participe la inmormantare si Isus ii spune: ,,Lasa mortii sa-si ingroape mortii. Tu vino dupa Mine." Nu cred ca aceasta e semnificatia exacta a textului, din urmatorul motiv: daca tatal omului ar fi murit deja, omul n-ar fi fost pe drumul unde L-a intalnit Isus si i-a spus: ,,Vino dupa Mine." Omul ar fi fost acasa, in doliu. Asa se proceda in mod normal. La fel se procedeaza si azi. Intr-o casa evreiasca esti in doliu pentru o perioada de timp. Asa ar fi facut si omul nostru. Cei mai multi comentatori care citesc acest text, nu inteleg lucrurile in felul acesta, desi asa ni se pare si noua, ci mai degraba in felul urmator. Ei inteleg ca omul spunea de fapt: ,,Iata, tatal meu e batran si va muri in curand. Nu stiu cand o sa se intample, dar va fi in curand, si trebuie sa raman acasa pana va muri. Apoi, cand aceasta etapa a vietii mele se va incheia si dupa ce imi voi indeplini obligatiile familiale, atunci, dupa aceste lucruri, voi veni dupa Tine." Acestui raspuns care cerea o amanare Isus ii raspunde: ,,Lasa mortii (adica mortii spirituali) sa-si ingroape mortii. Dar cei care sunt vii spiritual trebuie sa mearga inainte cu lucrarea de proclamare a Evangheliei vietii, care este Imparatia."
Fereste-te de amanari in slujba lui Hristos. Problema cu amanarea e ca se perpetueaza la nesfarsit. Auzi predicandu-se Evanghelia si cum Hristos te cheama, iar Isus iti spune: ,,Vino dupa Mine!", dar tu, in inima ta, iti spui: ,,Pai... as vrea sa fac asta, dar nu imediat. Nu acum."
Sfantul Augustin e unul dintre cei care au fost chemati in felul acesta si el ne explica ce se intampla in inima lui. El a raspuns: ,,Nu inca." Mai avea lucruri de facut. ,,Intotdeauna I-am spus lui Dumnezeu: ,,Bine, maine voi raspunde." Dar," continua el, ,,intodeauna maine devenea un alt maine si un alt maine dupa acesta." Si asa mai departe. Se continua la nesfarsit. Intelegi, daca acum amani sa raspunzi chemarii lui Isus Hristos, nu ai nici un motiv sa crezi ca vei raspunde vreodata altfel la predicarea Evangheliei. Tu spui: ,,De ce nu? Am doar cateva lucruri pe care trebuie sa le fac." Ei bine, esti tanar. Esti la scoala. Iti spui: ,,Trebuie sa termin scoala." In regula. Termini scoala si ce urmeaza? Trebuie sa-ti faci o cariera. Iti spui: ,,Trebuie mai intai sa imi incep cariera. Ma voi ocupa mai serios de lucrurile religioase dupa aceea." Ce se intampla dupa ce ti-ai inceput cariera? Vin presiunile si afacerea creste. Cresc si responsabilitatile. Tu spui: ,,Sunt mult mai ocupat acum decat eram cu cativa ani in urma. In timp, lucrurile se vor linisti si voi fi mai liber. Va trebui sa mai aman putin acest angajament." Apoi vin copiii si responsabilitatile pe care le creeaza acestia, precum si altele pe care lumea e atat de nerabdatoare sa le puna asupra noastra. In final, ajungi pe patul de moarte, ti-ai implinit tot ce ti-ai propus in viata si inca nu L-ai urmat pe Isus Hristos ca ucenic al Lui. Despre asta vorbeste Isus. El spune: ,,Cand auzi chemarea (daca esti viu spiritual, o auzi), urmeaza-Ma atunci. Nu amana. Nu spune, ,,Trebuie sa fac asta. Trebuie sa o fac si pe aceea." Pentru ca daca vei face asa, nu vei veni niciodata."

Apoi vine al treilea om. Acesta e un om care, la fel ca si primul, s-a oferit voluntar sa-L urmeze pe Hristos. El a spus: ,,Te voi urma, Doamne, dar lasa-ma mai intai sa-mi iau ramas bun de la familie." In raspunsul dat acestuia, Isus spune: ,,Oricine pune mana pe plug, si se uita inapoi, nu este destoinic pentru Imparatia lui Dumnezeu."
Sunt sigur ca atunci cand cititi cuvintele omului care s-a oferit voluntar sa-L urmeze pe Hristos, intelegeti imediat care e problema. Omul a spus: ,,Te voi urma, Doamne, dar..." Vedeti, exista o contradictie aici. Daca Isus e Domnul, nu poate exista nici un ,,dar" in serviciul Lui. Iata un om care spune: ,,Vreau sa fii Domnul vietii mele, pentru ca asta esti. Tu esti Stapanul meu. Eu sunt slujitorul Tau. Sunt aici sa fac ce-mi vei spune. Dar am si eu ideile mele in legatura cu modul in care voi face ce-mi spui. Una dintre ele e sa ma intorc si sa-mi iau ramas bun de la familie, si cine stie, poate vor fi si alte lucruri pe care va trebui sa le fac mai intai." Intelegeti, nu-L puteti urma pe Isus ca Mantuitor daca nu-L urmati pe Isus ca Domn. Si nu Il puteti urma pe Isus Hristos ca Domn daca veniti cu conditii. Exact acest lucru il facea omul nostru.
Cand Isus spunea: ,,Oricine pune mana pe plug, si se uita inapoi, nu este destoinic pentru Imparatia lui Dumnezeu", El nu facea doar o afirmatie. In mod evident, cuvintele Lui erau si o avertizare. De aceea trebuie sa privim la aceste cuvinte ca la o avertizare.

In legatura cu aceasta, ma gandesc la ce spune Isus ceva mai tarziu in aceeasi Evanghelie. Cam opt capitole mai tarziu. El vorbeste despre judecata finala si despre barbatii si femeile care nu sunt pregatiti pentru acea zi. Vorbeste despre judecata care va veni peste oameni cum a venit distrugerea peste cetatile Sodoma si Gomora in zilele lui Avraam. Si apoi, pentru ca vorbeste despre aceste lucruri si foloseste acel exemplu, Isus spune ceva foarte socant. El ia un personaj din trecutul indepartat si il foloseste ca pe o avertizare, spunand astfel: ,,Aduceti-va aminte de nevasta lui Lot." Nevasta lui Lot este exemplul elocvent din Biblie pentru cineva care a pornit bine dar apoi a privit inapoi si a pierit. E femeia pe care Isus Hristos ne spune sa ne-o amintim. ,,Aduceti-va aminte de nevasta lui Lot", spune El. ,,Amintiti-va de aceasta femeie. Amintiti-va avantajele pe care le avea. Amintiti-va de neascultarea ei. Amintiti-va de sfarsitul ei tragic."
Nu vei intelege niciodata acel exemplu daca nu intelegi ca aceasta femeie a avut niste avantaje spirituale enorme. Avea mai multe avantaje decat, poate, sute de mii de oameni care au existat in acea zi. Mai intai, avea drept sot un om credincios. Apoi avea exemplul lui Avraam, care era un extraordinar model de credinta. Unul din cei mai mari oameni care au trait vreodata.. Avea avantajul sa fi locuit impreuna cu familia lui pentru o vreme, pentru ca Lot si Avraam au locuit impreuna multi ani. Mai mult, cand a venit vremea ca Sodoma sa fie distrusa, aceasta femeie a avut chiar avantajul sa fie vizitata de ingeri. Ingerii au sosit in cetatea ei. Au venit la usa ei. Au vorbit personal cu ea si i-au spus: ,,Asculta, Lot, tu, fiicele si ginerii vostri trebuie sa plecati din acest loc pentru ca il vom distruge." Nu numai ca au avut cuvintele ingerilor, ei au avut si ajutorul lor, pentru ca, atunci cand zaboveau sa plece, ni se spune in Geneza ca ingerii i-au apucat de mana si i-au scos afara din cetate. Sa mai spuna cineva ca n-au avut avantaje spirituale! Au fost o multime. Si totusi, in ciuda acestora, femeia a pierit. Care era problema ei? In primul rand, ea nu a ascultat. Dumnezeu a spus: ,,Parasiti cetatea" si ea n-a vrut sa plece. Isi tara picioarele dupa ea, la propriu. Apoi, Dumnezeu i-a spus: ,,Nu privi inapoi" dar ea a privit inapoi.
In al doilea rand, ea a pierit din pricina necredintei. Dumnezeu a spus: ,,Fugiti catre munti si nu priviti inapoi, caci, daca o veti face, veti pieri." Ea si-a spus, asa cum facem multi dintre noi: ,,Cu siguranta Dumnezeu nu vrea sa spuna chiar asta. Stiu eu ce a vrut sa spuna. Poate e o hiperbola. Poate e doar felul in care Dumnezeu ne da de inteles sa ne grabim. Poate ca Dumnezeu vrea sa spuna de fapt: ,,Ascultati, sa nu pierdeti vremea. Problema e serioasa. Pana la urma va trebui sa judec locul acesta. Voi vedeti-va de drum." Vedeti, ea nu a crezut. Nu a luat spusele lui Dumnezeu in serios. Asa ca a privit inapoi si a fost judecata.
Cu toate acestea, cand ma gandesc la caracterul acestei femei, cred ca esenta problemei, adica motivul pentru care nu a ascultat si nu a crezut, consta in faptul ca ea a iubit lumea si placerile ei mai mult decat pe Dumnezeu. In cele din urma, asta l-a caracterizat si pe Lot si toata familia lui. Ei vroiau sa coboare in vale, unde lucrurile erau frumoase, din punctul de vedere al lumii. Nu doreau sa traiasca viata plina de privatiuni pe care Avraam si familia lui o duceau sus pe munte. Ei vroiau o viata usoara. Vroiau ce le putea oferi lumea. O, stiu ca daca ati fi discutat cu aceasta femeie si ati fi intrebat-o: ,,Esti o femeie lumeasca?", ea ar fi negat acest lucru. Pentru ca, vedeti, ea nu se compara cu Avraam. Ea se compara cu locuitorii Sodomei. In comparatie cu ei, ea era destul de buna. Si totusi, in timp ce era dusa afara din cetate, ea a privit inapoi pentru ca nu dorea sa-si lase trecutul in urma. Asa ca nu a rezistat pana la sfarsit si nu a fost salvata.

Am folosit mult timp vorbind despre caracterul celor care au privit inapoi. Nu vreau sa termin pe nota asta. Vreau sa vorbesc despre caracterul celor care merg inainte. Vedeti, uneori predicatorii si ganditorii calvinisti sunt criticati pentru ca, daca Dumnezeu e cel care opereaza in vietile noastre; daca Dumnezeu e cel care cheama si El e cel care ne face sa perseveram, atunci, daca Dumnezeu face toate aceste lucruri, noi nu mai trebuie sa facem nimic. Logica ar fi: ,,Daca Dumnezeu face aceasta, lasa-L pe El sa o faca. Eu voi sta fara sa fac ceva. Il las pe El sa lucreze. De ce sa Il incurc in ce vrea El sa faca? Eu il las pe Dumnezeu sa faca ce vrea El. Nu voi face nimic."
Dar, vedeti, nu asa stau lucrurile. E adevarat, Domnul Isus Hristos i-a spus lui Nicodim ca daca nu se naste din nou nu poate vedea Imparatia lui Dumnezeu, cu atat mai putin nu poate intra in ea. Dumnezeu trebuie sa faca acea lucrare de regenerare. Nici unul dintre noi nu putem deveni prin noi insine vii spiritual, asa cum un copil nu poate deveni viu din punct de vedere fizic prin el insusi. Dar, vedeti, odata ce am fost facuti vii; odata ce Dumnezeu a facut acea lucrare de regenerare; daca Dumnezeu a facut acest lucru, asta inseamna ca nu mai suntem barbatii si femeile care eram mai inainte. Suntem barbatii si femeile lui Hristos. Iar pentru ca noi Ii apartinem, vom persevera, pentru ca aceasta e natura care a fost pusa in noi.
Vrei sa stii cum arata cei ce persevereaza? Lasa-ma sa-ti vorbesc despre cei ce pun mana pe plug si nu mai privesc inapoi. Acesta e caracterul celor care au o sete de nestins dupa neprihanire si care nu renunta pana ce setea nu le va fi potolita. Acesti oameni sunt flamanzi dupa lucrurile spirituale. Ei nu par sa se sature vreodata de Cuvantul lui Dumnezeu. Asa cum spunea si David, e placerea lor suprema de-a lungul intregii zile. Ei sunt oile care odata erau pierdute dar acum au auzit vocea pastorului si nu ii mai mangaie nici o alta voce. Ei erau orbi dar li s-au redat vederea. Ochii lor sunt umpluti acum cu privelistea slavei ce va veni. Ei sunt oamenii care ii hranesc pe cei flamanzi. Ei dau de baut celor insetati, adapostesc strainii, ii imbraca pe cei goi, se ingrijesc de cei bolnavi, ii mangaie pe cei din inchisoare. Ei sunt mladitele care aduc rod. Ei sunt fantanile care nu seaca. Ei sunt alergatorii care nu obosesc in timpul cursei. Ei sunt slujitorii pe care Domnul ii gaseste veghind, atunci cand se intoarce.
Vedeti, noi nu alergam intr-o cursa pamaneasca, iar cursa noastra nu e un simplu sprint. Noi participam la cursa cereasca si aceasta cursa e un maraton. Un maraton care incepe in momentul cand Hristos ne cheama si continua pana in momentul mortii noastre sau al revenirii Sale. Aceasta cursa, aceasta lupta e cel mai greu lucru pe care tu si eu vom fi chemati sa-l facem vreodata, pentru ca ne implica in razboiul spiritual care e esenta intregii semnificatii a istoriei omenirii. Dar, in acelasi timp, desi e cel mai greu lucru pe care tu si cu mine vom fi chemati vreodata sa il facem, e si cel mai maret lucru. Ne umple de cea mai deplina bucurie. Si ne angajam la aceasta nu tremurand ci cu indrazneala in Numele lui Hristos, pentru ca avem promisiunile Lui care spun asa: ,,Iata ca Eu sunt cu voi, pana la sfarsitul veacului" (Matei 28:20. El ne-a spus ca nu vom pieri niciodata daca pornim in aceasta cursa. Ne-a spus ca nimeni nu ne va smulge din mana Lui. (Ioan 10:28).