Noi vorbim despre ucenicizare si exista un anume sens in care fiecare latura a ucenicizarii este dificila si grea pentru noi. Este dificila deoarece noi suntem atat de impotrivitori fata de ea. Totul in dispozitia noastra umana naturala tinde spre o alta cale. Isus spune sa ne lepadam de noi insine. Ei bine, noi vrem sa ne inaltam pe noi insine. Isus ne cere sa ne purtam crucea; noi vrem sa facem orice altceva, dar nu aceasta. Noi vrem sa ne pastram viata si sa o inaltam. Iar Isus a spus sa-L urmam; ei bine, noi am prefera ca El sa vina dupa noi. In orice caz, noi vrem sa facem de capul nostru si nu ne pasa de El chiar atat de mult. Stiti, daca este adevarat ca pe aceasta cale a ucenicizarii fiecare aspect al ei este dificil, aceasta inseamna, desigur, realitatea absoluta a acestui fapt al smereniei. Smerenia este opusul mandriei. Iar cel dintai pacat de moarte este mandria, pe cand, opusul acesteia, evident se afla undeva mai sus pe culmea acelor virtuti pe care orice crestin ar trebui sa le dobandeasca. Si noi deci trebuie sa le dobandim. Caci, daca Il urmam pe Cristos, atunci trebuie sa traim ca si Cristos, iar smerenia este in mod sigur una din acele lucruri pe care trebuie sa le demonstram la fel cum si Isus a facut-o.

Un lucru pe care il observ atunci cand studiez invataturile lui Cristos referitoare la smerenie in evanghelii este ca El s-a intalnit cu aceeasi problema la discipolii Sai, problema pe care o experimentam si noi. Aceasta inseamna ca in ciuda faptului ca El a fost cu ei trei ani de zile, invatandu-i, si in ciuda faptului ca ei au avut privilegiul exemplului Sau, ei se luptau pentru pozitia lor. Ei incercau sa ajunga in fata. Fiecare incerca sa aiba primul loc in imparatia pe care credeau ei ca Isus Cristos intentiona sa o ridice.
Primul loc mentionat este imediat dupa schimbarea la fata a lui Cristos. Nu ni se spune exact cum s-a intamplat, dar Petru, Iacob si Ioan erau pe munte impreuna cu Isus si probabil ca acesta era si motivul central al insatisfactiei celor ce ramasesera in urma. Se poate ca ei sa fi spus, "Bine, dar de ce trebuie ca Petru, Iacob si Ioan sa fie pe primul loc?" Iar Petru, Iacob si Ioan, de partea lor, fara indoiala spuneau, "Ei bine, noi avem primul loc. Fara indoiala e drept caci Domnul vede ceva in noi si chiar ar trebui sa ne dea un astfel de privilegiu." In orice caz, in timp ce erau pe munte, undeva jos in vale un om si-a adus fiul la discipoli rugandu-i sa il ajute sa scoata duhul rau care se afla in fiul lui. Au incercat si nu au putut sa o faca. Iar cand Petru, Iacob, Ioan si Isus s-au intors de pe munte si Domnul a trimis duhul rau afara din copil, discipolii L-au intrebat de ce ei nu au putut si Domnul a avut astfel ocazia sa-i invete in acest context. Si spune, imediat dupa aceasta ca ei incepusera sa se certe intre ei care avea sa fie cel mai mare. Atunci Domnul a facut ceva. El i-a invatat ca cel care vrea sa fie mare in imparatia Sa trebuie sa isi insuseasca pozitia cea mai de jos. Si ca sa demonstreze aceasta, El a adus un copil acolo. A luat copilul si l-a adus in mijlocul lor iar apoi a spus, "Priviti, oricine doreste sa fie mare in imparatia cerurilor, trebuie sa devina asemenea acestui copilas." E interesant ce s-a intamplat in continuare.Chiar dupa aceasta (in evanghelii aceste doua evenimente apar in acelasi capitol dar numai in Marcu apar in urmatorul capitol) gasim acest incident care implicase mamele, copii si pe Isus invatand iar discipolii oprind copii de la Isus. Este intr-adevar o combinatie ridicola. Isus a spus, "Uitati, daca vreti sa intrati in imparatia cerurilor, trebuie sa deveniti asemenea acestui copilas." Si acum, cu putin dupa aceasta, auziti discipolii spunand, "Ei bine, nu, Isus nu ii poate primi pe acei copii caci e mult prea ocupat." Si ceea ce au vrut sa spuna de fapt este ca noi suntem mult prea ocupati, noi suntem prea importanti ca sa ne facem timp pentru copii. Asa ca Isus i-a mai invatat odata lectia. El a adus copii in mijlocul lor si si-a pus mana peste ei binecuvantandu-i si a spus, "Adevarat va spun ca oricine nu va primi imparatia lui Dumnezeu asemenea unui copilas, nu va intra in ea."
Vedeti acum, aceasta era o intarire a invataturii Sale. Prima data, cand a adus copilul, a spus, "Iata, asa trebuie sa fiti ca sa intrati in imparatie. Oricine vrea sa devina mare, trebuie sa devina asemenea unui copilas." Dar acum El intareste spusele zicand, "Iata, pana ce nu veti deveni asemenea unui copil, nu veti intra in imparatie pe primul loc." Si da, ai spune ca ei invatasera lectia. Dar ei erau ca si noi. Ei erau marginiti si nu au invatat deloc. Gasim abia inaintea ultimei saptamani in intamplarile camerei de sus ca Iacov si Ioan, doi dintre cei ce au fost cu Domnul pe munte, au venit la Isus. Si intr-una din evanghelii ni se spune ca ei au inaintat cererea iar in alta evanghelie se spune ca mama lor este cea care a facut cererea. Fara indoiala, ambele au fost adevarate. Si ceea ce au spus a fost, "Doamne, cand vei veni in imparatia Ta implineste-ne aceasta rugaminte ca noi sa stam impreuna cu Tine, unul la dreapta si altul la stanga Ta." (Matei 20:21, Marcu 10:37) Ei nu se gandeau deloc la a fi asemenea unui copil. Daca Isus urma sa fie Regele, ei doreau sa fie prim-ministrul si asistentul sau. Si daca El urma sa fie presedintele consiliului, ei doreau sa fie cei doi vice-presedinti. Si se spune ca noutatea cererii incepuse sa se scurga printre ceilalti iar ei s-au suparat pe Iacov si Ioan. Suparati, normal, caci daca cineva urma sa aiba locul, ei sunt cei care ravneau locul in detrimentul lui Iacov si Ioan. Si era unul dintre cele mai neasteptate lucruri. Si se afla in acel context in care Isus a dat invatatura din textul nostru. (Matei 20:25-28)
"Stiti ca domnitorii Neamurilor domnesc peste ele, si mai marii lor le poruncesc cu stapanire..." E un mod de a spune, "Cunoasteti modul de actionare a lumii?" Lumea se gandeste ca puterea si pozitia inseamna totul. "Intre voi sa nu fie asa. Ci oricine va vrea sa fie mare intre voi, sa fie slujitorul vostru; si oricine va vrea sa fie cel dintai intre voi, sa va fie rob. Pentru ca nici Fiul Omului n-a venit sa I se slujeasca, ci El sa slujeasca si sa-si dea viata ca rascumparare pentru multi."
Ei bine, poate credeti chiar la acest punct ca ei, in sfarsit, isi invatasera lectia. Dar nu au invatat-o. Fiindca atunci cand citim atenti evanghelia dupa Luca observam ca ei si-au purtat disputa chiar si in camera de sus si inca aveau astfel de ganduri chiar in mijlocul serviciului de comuniune. Domnul a instituit Cina si ni se spune imediat dupa ce El a facut asta ca disputa intre discipoli a continuat. Si ca rezultat, cu greu au auzit ei ceva din ce a spus Isus.
Una dintre cele mai interesante carti pe care am citit-o in viata de crestin este "Goana dupa Dumnezeu" de A.W.Tozer. Este o carte asa de mica, toti trebuie sa o fi citit. Are capitole scurte, sumare. Fiecare contine un mesaj tare. In aceasta carte este un capitol referitor la blandete si odihna. Si se afla in acel capitol in care trateaza smerenia, spunand ca a invata smerenia inseamna a fi eliberat de orice povara dusa de oameni. Una din aceste poveri este povara mandriei. Si iata ce spune.

"Atata timp cat te pui pe tine insusi ca un mic dumnezeu caruia sa-i fii loial, vor exista cei care isi vor gasi placerea in a-ti insulta idolul. Atunci cum poti spera sa ai pace launtrica? Efortul aprins al inimii de a se proteja de ofense, de a-si apara onoarea sensibila de parerile rele ale prietenilor si dusmanilor niciodata nu iti va lasa mintea sa aiba liniste. Continua aceasta lupta de-a lungul anilor si povara va deveni insuportabila. Mai mult de atat, fiii oamenilor poarta aceasta povara continuu, provocandu-si toate vorbele impotriva lor, ploconindu-se de frica sub critici, suferind dispretul, nelinistea atunci cand sunt dati la o parte."

Mi-as dori sa se poata spune ca aceasta caracteristica nu este adevarata in ce priveste crestinii, dar stiti la fel de bine ca si mine ca deseori e foarte adevarat, si inca foarte adevarat despre noi. Aceasta ne arata cat de putin am invatat in scoala lui Cristos.

Pentru a intelege smerenia ca opus al mandriei, trebuie sa ne intoarcem la Vechiul Testament, la povestea cu Moise, care, in al doisprezecelea capitol din Numeri este elogiat ca cel mai smerit om care a trait vreodata. Se spune acolo ca el a fost cel mai smerit om de pe fata pamantului. E interesant ca aceasta are loc in contextul povestirii in care Moise fusese atacat la adresa persoanei lui. Si aceasta, nu de niste straini, nu un dusman sau un membru al altui trib, ci de fapt chiar de membrii propriei sale familii. Atacul a venit prin Miriam sora lui si Aaron fratele sau care era si marele preot. Si avea legatura cu casatoria lui Moise. Problema aici era ca sotia sa era etiopiana, ea se tragea din tara numita Cus. Cus este numele vechiei Etiopii. In orice caz, insemna ca femeia nu era de aceeasi rasa ebraica si poate sugera ca, in termenii culorii pielii, aceasta femeie era de culoare caci etiopienii erau in general considerati negri, de culoare. Si de asemenea din cauza unui anumit detaliu care are loc mai tarziu in istoria contextului pedepsirii lui Miriam. Miriam si Aaron au fost ofensati. Era chiar nepotrivit pentru ei ca fratele lor, conducator al lui Israel, sa se insoare cu o etiopiana. Ei dovedeau toate felurile de mandrie rasiala. Si aceasta nu I-a placut lui Dumnezeu. Dumnezeu a chemat pe trei dintre ei sa se apropie si sa stea in fata Cortului Intalnirii, care se afla acolo unde Domnul i-a spus lui Moise. Apoi, in timp ce ei se aflau acolo, Dumnezeu a chemat pe Miriam si pe Aaron si i-a mustrat in fata intregii adunari. El a spus, "Uitati, cand Eu vorbesc printr-un profet, profetul Imi aude vocea. Dar cand vorbesc prin Moise, ii vorbesc fata in fata. De ce dar nu v-a fost frica sa vorbiti impotriva slujitorului Meu Moise?" Ni se spune ca mania lui Dumnezeu s-a aprins impotriva lor si cand a venit ploaia peste Cortul Intalnirii cu aceasta ocazie, Miriam devenise alba ca zapada. Ea era leproasa. Vedeti, din cauza acestui detaliu care cred ca implica si culoare pielii etiopienilor. E ca si cum Dumnezeu i-ar fi spus lui Miriam, "Tu apartii semitilor. Esti mai mult sau mai putin inchisa la culoare si crezi ca o culoare mai deschisa este mai buna decat cea mai inchisa. Esti impotriva femeii fiindca e de culoare inchisa. Ei bine, daca iti place albul, vei avea mai mult alb" - si s-a umplut de lepra. Si ni se spune ca Moise s-a rugat pentru ea si s-a insanatosit.
Lucrul interesant in toate acestea este, bineinteles, comportarea lui Moise. Aici e Moise care era liderul poporului. Moise, care fusese atacat la modul cel mai personal, punctul sensibil al casatoriei sale de propria sora si frate. Ne intrebam, oare cum a suportat el aceasta situatie? A raspuns el cu aceeasi moneda? S-a razbunat? A rostit el vorbe aspre si jignitoare? Nu. Este in acel context in care ni se spune ca Moise era cel mai smerit om care a trait vreodata. In loc de a se inalta in mandria lui, Moise, care tocmai invatase ce inseamna a te pleca inaintea lui Dumnezeu la rugul aprins, pur si simplu si-a pastrat calmul. Si fiindca nu se ingrijora atat de mult de propria reputatie, a putut sa fie ingrijorat de sora lui si cand a vazut judecata, nu a ezitat sa se roage pentru ea ca Dumnezeu sa o vindece. Ceea ce, bineinteles, Dumnezeu a facut.
Vedeti, cand invatam sa fim smeriti, ne eliberam de povara mandriei, care inseamna autoapararea proprie, atunci cand din anumite motive, cineva ne pateaza reputatia si suferim in ochii nostri sau in ochii altora.

Exista si o a doua povara de care suntem eliberati atunci cand invatam smerenia in scoala lui Cristos. Si aceasta este povara ipocriziei. Pretinzand a fi ceea ce nu suntem si incercand sa acoperim adevarata noastra fata. Observam aceasta mereu la tot pasul. Uneori e amuzant. Dar de cele mai multe ori este chiar o povara. Cu siguranta e o povara pentru cealalta persoana. Un om simplu care are succes in afaceri vrea sa apara ca un om grozav plin de succese. Nu este de ajuns sa fie un afacerist obisnuit. El va dori sa fie ceva mai mult. Astfel va pretinde mereu ca realizeaza mult peste nivelul normal. Tozer spune ca un astfel de lucru in cele din urma ne inabusa si ucide sufletul. Si este absolut adevarat.

Cred ca asta este ceva de care avem nevoie sa fim eliberati. Si daca vreti, unde are loc? Unde alt undeva gasim eliberare de aceasta tendinta de a pretinde ceva ce nu suntem? Raspunsul este ca noi gasim eliberare venind fata in fata cu Isus Cristos. Dificultatea, vedeti, e ca problema este mai mare decat ceea ce constientizam. Chiar si cand vorbim despre ea asa cum am facut-o eu. Vorbim despre a pretinde a fi ceea ce nu suntem. Si aceasta inseamna ca noi credem ca incercam sa fim mai interesanti decat suntem, mai inteligenti sau a fi realizat mai mult decat am facut de fapt. Si aceasta este adevarat. Dar adevarata problema merge mai departe si consta in faptul ca noi suntem pacatosi si ceea ce incercam sa facem este ca acoperim faptul ca suntem niste pacatosi si deci, nu numai ca esuam in anumite privinte, dar de fapt suntem o uraciune in ochii lui Dumnezeu. Avem o preocupare inerenta de a acoperi ceea ce suntem cu adevarat. Si pretindem mereu inaintea altora si inaintea lui Dumnezeu. Acesta e un motiv pentru care oamenii nu vin la Dumnezeu caci ei cred ca daca Dumnezeu este cu adevarat Dumnezeu, El cunoaste totul si deci Dumnezeu ii stie. El cunoaste inima lor. El cunoaste dispozitia noastra josnica. El ne cunoaste mintile noastre corupte. El ne cunoaste gandurile murdare. Ne stie faptele noastre insensibile. Si nu vrem sa venim la El caci a veni la El ar insemna sa fim expusi. Si mai mult, asa cum am spus, aceasta este solutia la problema. Fiindca, stiti, ceea ce gasim cand venim si stam in fata lui Dumnezeu care vede profund in inimile noastre, inaintea Caruia toate inimile sunt deschise, toate dorintele sunt cunoscute, ceea ce gasim este ca Dumnezeu, cu toate ca El ne-a cunoscut de la inceput si stie absolut totul despre noi, cu toate acestea ne-a iubit in Isus Cristos si a murit pentru noi in persoana lui Isus Cristos ca sa fim salvati de acest pacat si ne-a adus inaintea unei noi relatii cu El. Barbatii si femeile care au experimentat aceasta sunt eliberati. Veti spune, "ei bine, dar asta inseamna sa fim smeriti in fata lui Dumnezeu." Da, asa este. Si inca in acea smerenie usturatoare. Putem spune, da, dar de ce sa ma tem inaintea oamenilor daca Dumnezeu ma cunoaste. Dumnezeu stie totul despre mine. El cunoaste si cele mai rele lucruri despre mine si inca ma iubeste. Si pot sta in picioare inaintea Lui. Si daca pot sta inaintea lui Dumnezeu, atunci pot sta inaintea oricui. Nu am nevoie sa pretind a fi ceva ce nu sunt. Poti spune, sunt exact ceea ce Dumnezeu m-a facut si ma aflu aici ca sa-L slujesc caci aceasta este placerea Stapanului meu. Ce lucru minunat e sa fii eliberat de o povara ca aceasta. Oamenii care sunt liberi de aceasta povara pot fi cu adevarat folositori slujindu-L pe Isus Cristos in aceasta lume.

A treia povara de care suntem eliberati este artificialitatea Are legatura cu ipocrizia, dar e usor diferita. Este ceea ce spunem cand vorbim de o persoana care joaca teatru. Uneori puteti rade, dar aceasta te defaimeaza. A juca teatru inseamna ceva care in cele din urma duce la dezonoarea persoanei care joaca. Unde esti eliberat de artificialitate? La crucea lui Cristos. Vedeti, atunci cand stati inaintea crucii lui Cristos, stati inaintea acestui fapt care este realitatea si gasiti ca nu mai puteti face impresie falsa odata ce priviti in ochii Fiului lui Dumnezeu care a murit pentru voi.

Un alt lucru de care suntem eliberati este un mod gresit de stradanie (lupta) in viata, care de asemenea este o mare povara. Intelegeti, sunt sigur, cand vorbesc de stradanie sau lupta ca exista un anume fel de stradanie care e gresit. Apostolul Pavel, in capitolul sase din Efeseni vorbeste de stradania, sau lupta impotriva puterilor intunericului, puterile raului din lume. Puterile satanice. Cu siguranta este o lupta acolo. Acelasi Pavel a scris in Filipeni, "alerg spre tinta, pentru premiul chemarii ceresti a lui Dumnezeu, in Cristos Isus" (Filipeni 3:14) spune in aceeasi epistola, "...caci m-am deprins sa fiu multumit cu starea in care ma gasesc." (Filipeni 4:11) Iar multumirea... ce castig maret. Pavel mai spune undeva, "Negresit, evlavia insotita de multumire este un mare castig" (1 Timotei 6:6).

Acum am vorbit despre eliberarea de aceste patru poveri. Povara mandriei. Povara ipocriziei. Povara artificialitatii si povara stradaniei proprii. Ceea ce am spus de fiecare data este ca locul in care invatam este la Dumnezeu. Si ceea ce inseamna cu adevarat este ceea ce trebuie sa invatam, urmandu-L pe Cristos pe aceasta cale a ucenicizarii, insemnand ca Isus Cristos si Dumnezeu Tatal sunt in dumnezeire, centrul universului si nu noi insine. Caci, vedeti, modul normal in care gandim este ca noi suntem mai intai si trebuie sa fim cei dintai incercand sa ne aparam pozitia cu orice pret. Iar cand invatam ca Dumnezeu este cel dintai, intr-adevar, ca Dumnezeu este totul, atunci dorim sa adoptam o pozitie potrivita inaintea Lui. Si aceasta se afla in postura in care noi suntem binecuvantati. Ma intorc la acesti discipoli care se luptau in timpul acelor ultime zile ale slujirii pamantesti a lui Cristos. Saracii discipoli. Acei discipoli care urmeaza sa marturiseasca, nu doar un eveniment, nu doar o intamplare mareata, urmau sa marturiseasca acel eveniment central al istoriei, in toata realitatea sa. Moartea Fiului lui Dumnezeu pe cruce. Si care, asa cum am invatat, scapasera din vedere caci erau preocupati de conducere si, probabil, numai de ei insisi. Si lucrul minunat este ca Isus, in concluzia finala, nu i-a lasat sa scape din vedere ci i-a chemat sa-L urmeze. Si fiindca i-a chemat sa-L urmeze, El urma sa ii invete ceea ce inseamna a fi smerit in slujba Sa si a-L slavi pe Cristos. Si astfel, desi ei se luptau in aceste zile si cu toate ca erau imprastiati din cauza arestului si a crucificarii, eu au fost, prin puterea Duhului Sfant, adunati la El din nou. Si in acest context, in compania Sa, ei au invatat semnificatia crucii si ceea ce insemna cu adevarat a fi slujitorii Lui. Si o, ce transformare au experimentat. De atunci nu mai auzim de o astfel de lupta si nu-l vom mai gasi pe Iacov si pe Ioan sau altii incercand sa se inalte. Iacov, asa cum vedem in cartea Faptele Apostolilor, a devenit unul dintre primii martiri, dorind sa moara pentru Cristos. Si Ioan, care a trait pana la batranete. El a scris evanghelia dupa Ioan, cele trei Epistole ale sale (1, 2, 3 Ioan) si Apocalipsa. El a fost cunoscut in ultimii ani ai sai ca Apostolul dragostei. Si a spus, "asa cum Cristos s-a dat pe Sine Insusi si a slujit pe altii, asa se cuvine sa-i slujim pe frati." Asa este Isus cand vine vorba de fapte. Instruindu-i pe discipoli sa fie barbati si femei in acest fel. Asta este ceea ce face El in viata mea si in viata ta. Si asta este ceea ce trebuie El sa faca , daca dorim sa fim cu adevarat urmasii Sai.