Cu mai multe saptamani in urma cand am inceput aceasta serie de studii asupra ucenicizarii, incepusem prin a spune ca exista, dupa parerea mea, o eroare fatala in Biserica lui Isus Cristos, si aceasta este o lipsa a adevaratei ucenicizari. Si nu se poate spune ca nu e mult de vorbit asupra acestui lucru. S-au scris multe carti despre ucenicizare, in special acel aspect care are de a face cu ucenicizarea celorlalti. Acestea fiind spuse, sa vorbim privitor asupra acestui fapt al negarii de sine exprimat prin imaginea purtarii crucii noastre. Aceasta este ceva despre care noi auzim foarte putin. Aceasta ar fi fost o enigma pentru crestinii din generatiile primare. Si multi dintre acei sfinti batrani, daca ar trai si ar putea vedea modul in care ne desfasuram noi astazi, ar fi surprinsi de neglijenta noastra asupra acestui lucru. Conform modului lor de gandire, negarea sau lepadarea de sine este de o esenta reala a ceea ce inseamna sa apartinem lui Cristos. ,,Daca vine cineva dupa Mine, sa se lepede de sine, sa-si ia crucea zilnic si sa Ma urmeze." (Matei 16:24) Acestea sunt cuvinte importante ale lui Isus Cristos asupra ucenicizarii. Vorbim despre porunca ,,Urmati-Ma" a lui Cristos si cumva putem reusi cu aceasta. Sau venim la porunca Sa de a lua jugul Sau, invatand despre El si intrand in scoala Sa si sa putem face aceasta. Si in cel mai rau aceasta pare ca o mai multa osteneala din greu. Dar cum ramane cu acest fapt al lepadarii de sine, acest fapt al purtarii crucii? Noi spunem, bine, dar asta trebuie ca e pentru altcineva. Cu siguranta nu e pentru mine. Si sigur nu poate fi de esenta a ceea ce inseamna sa fii crestin. Din contra, este exact ceea ce spune Domnul Isus Cristos. Ne face sa ne intrebam oare de ce nu auzim mai multe despre lepadarea de sine.
Walter Chantry este pastor al unei biserici baptiste reformate in Carlisle Pennsylvania si era ingrijorat, la fel ca si mine, de aceasta situatie trista a crestinitatii americane. El a scris o carte despre aceasta, ,,Umbra Crucii - Studii Asupra Lepadarii de Sine." La inceputul cartii incepe sa speculeze el insusi asupra motivului pentru care auzim atat de putine despre asta in predica americana a zilelor noastre. El spune cum ca e posibil sa fie un anume numar de motive. Unul ar fi ca a fost un exces in acest domeniu undeva in trecut. In mod sigur o deviere de la ceea ce inseamna a se nega pe sine pentru Isus Cristos. In Biserica primara primii calugari sau monastici au inceput prin a parasi centrele urbane, civilizatia, plecand in pustie. Asta a fost o miscare provenita din Egipt. Ei incercau sa traiasca acolo izolati de restul lumii. Cel dintai mare monastic a fost un om numit Anton. El a plecat in pustie, nu departe de civilizatie deoarece avea prieteni care-i aduceau hrana uscata ca sa traiasca. Acesta este modul in care a trait timp de cativa ani. Ceea ce nu-si inchipuia el a fost ca avea sa devina o celebritate. Si astfel, la fel cum astazi noi avem excursii in locuri din Tara Sfanta si alte regiuni, devenise o situatie in care se faceau excursii pentru vizitarea acestui monastic, Anton sihastrul (sau pustnicul). Astfel oamenii in mare numar navaleau in pustie. Aceasta l-a deranjat si a plecat mai departe. Ei insa continuau sa vina.. A plecat si mai departe. In acea vreme el mai instruia si pe alti monastici, iar in final a rupt-o complet cu civilizatia mutandu-se intr-o regiune langa Marea Rosie, si acolo si-a trait ultimii aproximativ 20 de ani ai vietii sale, murind la mijlocul secolului al patrulea la o varsta destul de inaintata. In ultimii 15 sau 20 de ani ai vietii sale nimeni nu l-a vazut vreodata. El se izolase complet.
Ei bine, oamenii de astazi privesc inapoi la acest fel de negare si sunt de-a dreptul inchisi fata de aceasta. Dar in acelasi timp nu realizeaza ca e o deviere a ceea ce inseamna, totusi, o lepadare propriu-zisa a sinelui. Ceea ce nu reusesc sa vada este ca aceasta miscare a fost mai mult o forma a negarii celor din jur decat o negare de sine. Si astfel, poate ca asta ar fi o explicatie.
O alta explicatie mai recenta. Am avut, in istoria apropiata a Bisericii, o usoara miscare caracteristica ce accentueaza o a doua lucrare a harului in crestini. Si uneori in unele forme ale acesteia, negarea de sine a fost scoasa in evidenta ca un pas pe drumul spre cea de-a doua lucrare a harului.

Dupa parerea mea, cred ca adevaratul motiv, motivul profund, motivul fundamental pentru care nu auzim mai mult despre lepadarea de sine si purtarea crucii este simplul fapt ca noua nu ne place aceasta idee. Lepadarea sau negarea de sine e negare proprie. Nimeni dintre noi nu dorim sa ne lepadam de noi insine. Noi dorim sa ne slujim noua insine. Vrem sa cautam lucruri pentru noi, iar purtarea crucii, normal ca inseamna moartea sinelui. Aceasta este chiar mai rau decat negarea proprie, ne gandim si nu am vrea asta. Asa ca ne intoarcem de la aceasta spre forme ale crestinismului mai usor de digerat. Nu chiar atat de solicitanti si probabil ca promitem mult. Iata si motivul pentru care nu auzim atat de multe predici despre aceasta. Un pastor care accentueaza cuvintele grele ale lui Cristos tinde sa-si piarda enoriasii (membrii bisericii). Si in loc de a vorbi despre lepadarea de sine, ei vorbesc de stimarea proprie. E mult mai usor sa spui oamenilor ca sunt minunati, si sa-i ajuti sa se implineasca primind tot ceea ce doresc. Uneori aceasta ia forma unei evanghelii prospere care este de fapt o erezie. Asta, desigur, fiindca oamenii vor veni in mare numar la acest fel de predica. Si mai mult de atat, acest model de predica, nu ezit s-o spun, este, probabil neintentionat, dar este, cu toate acestea, o lepadare fata de evanghelia lui Isus Cristos.

Ne intoarcem la acest text si spunem ce anume accentueaza Isus si de ce avem nevoie pentru a-L auzi atunci cand El zice, ,,daca cineva vine dupa Mine, trebuie sa se lepede de sine, sa-si ia crucea zilnic si sa Ma urmeze"? Acum primul lucru ce trebuie sa-l vedem in Luca 9:23 este ca aceste trei elemente, negarea de sine, purtarea crucii si urmarea lui Isus sunt toate aspecte ale aceluiasi lucru si merg impreuna. Fiecare dintre ele defineste pe cealalta. Nu sunt doar etape de-a lungul drumului. Voi lua prima parte a acestuia - negarea de sine.

Cu cat incepem sa ne gandim mai repede la lepadarea de sine, intelegem de ce este atat de esential, si de ce nu este pus in al doilea rand. Fiindca, ce este de fapt lepadarea de sine? Lepadarea de sine este opusul cautarii de sine. Si ce este cautarea sinelui? Cautarea sinelui este esenta pacatului. Iata de ce Biblia ne descrie ca niste oi cautatoare de sine. Isaia 53:6 - ,,Noi rataceam cu totii ca niste oi. Fiecare isi vedea de drumul sau."
Iata de ce Petru descrie oamenii nenascuti din nou ca cei ce urmeaza dorintele corupte ale naturii pacatoase in locui autoritatii. (2 Petru 2:10).
Iata de ce apostolul Pavel descrie ultimele zile spunand ca oameni vor fi iubitori de sine. (2 Timotei 3:2)
Iata de ce in 2 Corinteni 5:15 apostolul descrie scopul celor ce au fost inviati in Cristos spunand, ,,cei ce traiesc sa nu mai traiasca pentru ei insisi ci pentru Cel ce a murit pentru ei si a inviat." El indica faptul ca inainte de a deveni ai lui Cristos ei traiau intr-adevar pentru ei insisi.
Si daca vrei opusul acestui mod distructiv de viata, te intorci la Domnul Isus Cristos si la acea descriere remarcabila a Sa in cel de-al doilea capitol al Epistolei lui Pavel catre Filipeni. Aceasta spune despre Cristos ca a fost egal cu Dumnezeu dar nu s-a considerat la egalitate cu Dumnezeu in faptul de a se retine de la consecinte. El s-a golit de Sine Insusi, devenit ascultator. El a fost ca un om ascultator pana la moarte, chiar moarte pe cruce, dar Dumnezeu L-a inaltat nespus de mult si I-a dar un nume care e mai presus de orice nume, ca in numele lui Isus sa se plece orice genunchi.
Acum vedeti de ce este asa de important acest fapt al lepadarii de sine? Lepadarea de sine este atitudinea lui Isus Cristos. Si cei ce apartin lui Cristos trebuie s-o aiba si sa fie ca si El.

Acum, permiteti-mi sa spun ceva despre ceea ce implica lepadarea de sine si ce implica purtarea crucii. Lepadarea de sine inseamna a spune nu sinelui. Purtarea crucii este cealalta parte a monezii care inseamna a spune da lui Dumnezeu. Faptul ca spunem da lui Dumnezeu este important, deoarece inseamna ca aceasta purtare a crucii, in a-L urma pe Cristos, este, intr-un anume sens, o actiune voluntara.. Motivul pentru care subliniez aceasta este ca noi avem un mod de expunere a crucii astazi care in general reduce totul la acea parte care nu este voluntara. Cineva sufera o nenorocire neputand face nimic, si atunci ei spun, ,,asta este crucea mea. Trebuie sa o port. E crucea mea. Nu pot face nimic pentru asta." In mod strict vorbind, asta nu este purtare a crucii. Nu in sensul in despre care vorbeste Cristos aici. Nu despre asta vorbeste Isus cand spune ,,poarta-ti crucea." Cand Isus spune, ,,trebuie sa-ti porti crucea", se refera evident ca tu ai deja optiunea de a purta sau a nu purta crucea. Si cand ne gandim la aceasta, ne gandim la negarea noastra voluntara si la purtarea a ceea ce trimite Isus in vietile noastre spre a-L sluji. Sa explic mai clar. Studiul biblic si rugaciunea, daca le facem, ele constau in purtarea crucii. Fiindca nu trebuie sa le facem. O, putem sta de-o parte inapoi si sa spunem, ,,ei bine, stiti, eu merg la biserica odata pe saptamana. Mereu aud un astfel de lucru. Si pe langa aceasta, e tare greu si necesita disciplina, iar eu nu am fost niciodata acea persoana foarte disciplinata. Stiti, daca veti citi Biblia si va veti ruga, daca veti studia si veti creste in acest fel, va trebui sa o faceti. Si va trebui sa dati la o parte lucruri care probabil, uman vorbind, mai degraba ati prefera sa le faceti. Anumite momente din trecut. O anumita libertate de a-ti folosi timpul. Implica un anumit numar de inconveniente. Trebuie s-o faci.
Purtarea crucii implica lucrurile despre care Isus explica in capitolul 25 al evangheliei lui Matei in pilda Sa cu oile si caprele. El lauda pe cei ce hraneau flamanzii, dadeau sa bea celor insetati, imbracau pe cei goi, ingrijeau pe bolnavi, primeau pe straini si vizitau pe cei ce erau in inchisoare. Nimeni nu ar fi facut acestea dupa bunul plac. Te pui intr-o situatie inconvenabila pentru cineva care e flamand, setos, bolnav, gol sau in inchisoare, faci aceasta pe cheltuiala propriului timp si uneori chiar pe proprii bani. Aceasta este purtarea crucii. Nu trebuie s-o faci. Dar daca o faci, o faci cu bucurie caci apartii lui Cristos.
Purtarea crucii noastre este jertfa spre Dumnezeu a ceea ce El ne daruieste. Si noi dam, orice ne daruieste El. Daca Dumnezeu ti-a dat darul de a fi singur, ofera-te lui Dumnezeu. Si poate vei spune, ,,Nu-mi prea place asta, mai degraba sa am altceva." Nu, caci aceasta a dat Dumnezeu. Purtarea crucii inseamna sa primesti acesta de la Dumnezeu si sa-I oferi inapoi spunand, ,,Foloseste-Te de asta." Daca Dumnezeu ti-a dat o slujba, ofer-o lui Dumnezeu. Orice ar fi, nu conteaza cine esti, nu conteaza in ce circumstante din viata te afli, ceea ce a dat Dumnezeu, aceasta ai. Si oferi totul lui Dumnezeu implinind in acest fel chemarea lui Isus Cristos.

Acum El foloseste o ilustratie puternica. El vorbeste despre purtarea crucii. Si o face intentionat caci, dintre toate ilustratiile pe care Domnul le-a folosit in acea zi, aceasta imagine a crucii a fost probabil cea mai tare si mai puternica dintre toate. Ar fi greu sa ne gandim la ceva asemanator acesteia astazi. El a ales aceasta ilustratie intentionat. Acum, cand vorbim despre asta, trebuie sa spunem aceste lucruri.

Mai intai, aceasta cerinta de a purta crucea, acest lucru care e atat de dur si greu de contemplat, este universal. Universal in sensul ca este pentru toti cei ce-L urmeaza pe Isus Cristos. Isus o spune clar. Daca mergi dupa El, trebuie sa porti crucea. Daca nu porti crucea, tu nu mergi dupa El. Nu stiu cum ar putea fi facut mai clar aceasta.
Walter Chantry, pe care l-am mentionat cu cateva momente in urma, scrie foarte categoric referitor la aceasta. El spune, ,,E acest aspect clar al invataturii Domnului nostru care a fost uitat sau ignorat de evanghelismul contemporan. Cu nerabdarea de a aduce pacatosii la viata, pace si bucurie in Domnul, evanghelistii uita chiar sa mentioneze faptul ca Cristos insista asupra lepadarii de sine inca de la inceput. Ne mai implinind cererea Domnului si uitand-o, evanghelistii nu s-au intrebat vreodata daca cei convertiti de ei cu vieti centrate pe sine sunt adevarati urmasi ai lui Cristos. Presupunand ca e posibil ca un om sa fie ingaduitor cu el insusi si totusi aproape de cer, invatatorii biblici cauta modalitati de a aduce oamenii egocentrici la o mai inalta culme spirituala. Si atunci negarea de sine este explicata ca o cerinta pentru o a doua lucrare a harului. Cei care ignora texte solicitand o cruce pentru o viata mai profunda si-au inselat ascultatorii in evanghelizarea lor. Fara cruce nu exista a-L urma pe Cristos si fara a-L urma pe Cristos rezulta in moarte." Astfel spune Walter Chantry si il aprob.

In al doilea rand, aceasta cerinta de a ne purta crucea si de a-L urma pe Cristos, este continua. Trebuie spus ca e ceva ce facem nu doar o singura data, ci ceva care caracterizeaza fiecare moment al zilelor noastre. Trebuie sa-ti iei crucea zilnic si sa Ma urmezi, a spus Isus. Ce inseamna aceasta acum? Ei bine, cand vorbeste despre purtarea crucii noastre zilnic, El se refera la faptul ca fiecare zi a vietii noastre vom avea de a face cu aceasta decizie majora. Vom trai pentru noi insine sau, fiindca acum suntem ai lui Cristos, vom lepada sinele ca sa putem trai pentru El prin purtarea crucii? Aceasta consta in sacrificiul de sine pentru a trai asa cum a trait Cristos in slujirea celorlalti si in slujba lui Dumnezeu. Zilnic!

Al treilea lucru despre purtarea crucii si urmarea lui Cristos este ca aceasta trebuie sa fie bine intentionat. Este un fapt de vointa. Nimeni nu poate lua crucea pentru noi, asa ca trebuie sa o faci. Si chiar mai mult, trebuie sa o faci cu bucurie. Caci in armata lui Cristos nu exista sclavi. Armata lui Cristos consta in barbati liberi si femei libere care-L slujesc fiindca isi doresc sa faca asta. Si se angajeaza in slujba Sa fiindca, odata mantuiti prin Duhul Sfant, vor gasi aceasta ca fiind cel mai multumitor lucru din viata lor.

Permiteti-mi sa spun ca purtarea crucii este dureroasa. Avem o imagine a crucilor de astazi care este produsul magazinului de bijuterii. Dar nu din zilele lui Cristos. Crucea Sa era facuta din lemn. Un lemn necioplit si crapat. Si persoana care ducea crucea in ziua lui Cristos, ducand-o cu zambetul pe buze mergand la executie, este acea persoana care, prin simpla purtare a lemnului isi ranea mainile si care, prin purtarea pe umeri si-a adancit ranile pe umeri. A purta o cruce este dureros. Si e dureros cand faci aceasta in slujba lui Cristos in zilele noastre.

Si ultimul lucru despre cruce, cel evident, este ca purtarea crucii este fatala, mortala chiar. Crucea a existat cu un singur scop. Ea a existat pentru a ucide victima. A fost o moarte lenta. A fost moarte intarziata. Ea a fost o moarte grea. Dar a fost moarte. Caci oricine care isi va lua crucea pentru a-L urma pe Isus va suferi moartea sinelui astfel ca viata lui Cristos, in puterea invierii, sa se faca prezenta.

Ce anume ne aduce la negarea sinelui si purtarea crucii? Lucrul care cu adevarat face aceasta, factorul care motiveaza cu adevarat in viata de crestin este exemplul lui Isus Cristos Cel care a facut-o mai inainte. Cand noi Il urmam, noi mergem dupa un Cristos care Si-a dus crucea, care a fost la cruce, care a murit pentru noi, si care, cu mainile larg deschise, chiar in momentul mortii, a spus, ,,Veniti la Mine toti cei truditi si impovarati si Eu (Cel crucificat) va voi da odihna" (Matei 11:28). Este acea dragoste a lui Cristos care a intors oamenii de la egocentrism spre timpuri de bunatate si in istoria crestina. Aceasta este ceea ce arata pe un barbat sau pe o femeie. Nu este frica de iad, desi ar trebui sa ne fie frica de iad. Nu este promisiunea unor mai rasplatiri sau binecuvantari, chiar daca sunt cu siguranta promisiune de rasplata si binecuvantari. Este, mai degraba, imaginea lui Isus Cristos care s-a lepadat de Sine Insusi si a purtat crucea Sa pentru salvarea noastra. O, barbatii si femeile care inteleg asta, ei sunt cei care iau imparatia cerurilor cu navala. (Matei 11:12). Ei sunt cei care insista sa intre pe poarta cea stramta care este mantuirea si evita poarta cea larga care conduce la pierderea sufletelor.

Sa ne rugam.
Tatal Nostru. Traim asemenea vieti nenorocite. Venim la cuvantul Tau si vedem ca Tu faci exact opusul asa cum ne-ai aratat in evanghelie. Ne faci sa ne gandim si mergi dincolo de imaginatia noastra cand noi ne fortam sa facem lucrul cel mai greu din viata pentru fiintele umane. Sa ne lepadam si sa-L urmam pe Isus Cristos intr-un mod ce poate insemna moarte, da, pe de o parte moartea sinelui si pe de alta parte viata in inviere.
Tatal nostru, nu exista altceva care ne-ar putea conduce sa facem aceasta, ci puterea si exemplul Domnului nostru Insusi. Ne rugam ca Tu sa folosesti acum acest exemplu si aceasta lucrare in puterea de a implini aceasta in multe vieti ale timpului nostru pentru cauza evangheliei si pentru slava lui Isus Cristos.
Amin si Amin.