Multi necredinciosi par sa creada ca a fi crestin inseamna sa respecti o multime de reguli si restrictii. Stiu. Si eu am fost crescut in felul acesta. Nu fuma, nu bea, nu dansa, nu mesteca tutun si nu te intalni cu fete care fac astfel de lucruri. Interesant este insa faptul ca Biblia nu considera aceste lucruri ca fiind un fel de test cu turnesol pentru a determina cat de puternica este relatia noastra cu Dumnezeu. Ele fac parte insa din religia americana.
Un lucru pe care il observa oamenii atunci cand intra in cercurile Reformate venind din afara este ca in ele se gaseste mult umor. Dumnezeu e luat foarte in serios, dar noi nu suntem. Daca intr-adevar crezi ca esti un pacatos indreptatit si ca sfintenia pe care o dobandesti in aceasta viata este departe de a fi perfecta, si mai crezi cu adevarat ca Dumnezeu e in control, aproape ca iti vine sa razi de seriozitatea cu care unii trateaza adesea politica si moralitatea publica. Nu vreau sa spun ca razi de oameni, ci de seriozitatea lor. Liberalii si fundamentalistii sunt atat de seriosi in aceste privinte incat acest lucru ne face pe multi dintre noi sa ne temem ca doctrina harului nu este apreciata la adevarata ei valoare.

Vrem sa privim la o caracteristica a religiei americane care continua sa fie intr-o oarecare masura controversata in cercurile crestine - motivatia legalista a religiei americane. Mai intai sa definim ce este legalismul. De obicei, acest cuvant poate insemna unul din doua lucruri. El poate insemna confundarea Evangheliei cu Legea, ca si cum indreptatirea ar putea fi obtinuta prin fapte. Dar mai exista si o alta forma de legalism. Ea apare atunci cand indreptatirea este afirmata cu claritate in teorie dar este negata in practica. Atunci cand tabuuri nebiblice sunt masura credintei autentice si a evlaviei. Desi acest tip de legalism nu este atat de grav ca cel dinainte, e totusi destul de grav. Nu e suficient sa crezi in indreptatire respingand in acelasi timp libertatea crestina. Din acest motiv Calvin a numit libertatea crestinului in lucruri neinsemnate, neutre, "un apendice al indreptatirii". Dumnezeu uraste legalismul. In tot Vechiul Testament El condamna adaugirile aduse Cuvantului Sau. De fapt, primul act de neascultare din Eden nu a fost atunci cand Eva a muscat din fructul interzis, ci atunci cand a adaugat la cuvintele lui Dumnezeu. Satan a vrut ca Eva sa se simta restrictionata de catre Dumnezeu, astfel incat ea sa traga concluzia ca Dumnezeu e un tiran aspru caruia trebuie sa i te impotrivesti. De aceea legalismul si faradelegea merg mana in mana. Si tot acesta e motivul pentru care zeci de studii psihologice au aratat ca oamenii crescuti in medii legaliste ajung sa reprezinte cel mai mare procent de alcoolism, promiscuitate sexuala si alte obsesii asemanatoare.

Si Isus a fost un dusman al legalismului. "Cu cine voi asemana neamul acesta de oameni?", a intrebat Isus. "Caci", spunea El, "a venit Ioan, nici mancand, nici band, si ei zic: 'Are drac!' A venit Fiul omului mancand si band, si ei zic: 'Iata un om mancacios si bautor de vin, un prieten al vamesilor si al pacatosilor!'" El a rostit un blestem si impotriva fariseilor, care, spunea El, "leaga sarcini grele si cu anevoie de purtat pe umerii oamenilor." "Invataturile voastre nu sunt decat niste porunci omenesti", i-a acuzat El.

De-a lungul Evului Mediu, Biserica a imbunatatit incontinuu Scriptura, adaugand pe lista noi interdictii. Daca voiai cu adevarat sa fii un crestin pe deplin victorios, singura viata era cea a unui calugar. Scapand de lume, calugarul credea ca a scapat de pacat. Pentru ca pacatul este acolo, in lume, nu aici in pieptul meu. Desigur, aceasta intelegere gresita are o logica atunci cand interpretezi gresit doctrina pacatului. Daca pacatul e in anturajul meu, nu in raul care sta lipit de mine, atunci exista doua alegeri - fie ma separ de lume si construiesc o subcultura crestina, fie incerc sa transform societatea seculara intr-o manastire.

Atunci cand reformatorii au venit cu adevarata lege a lui Dumnezeu, dintr-o data a aparut un nou sentiment a ceea ce era pacatul cu adevarat, o stare in care toti oamenii se nasc si din care nu sunt niciodata eliberati cu adevarat in aceasta viata. Dar aici a intervenit Evanghelia. Readucand harul gratuit al lui Dumnezeu la splendoarea sa apostolica, Reforma a revolutionat felul in care credinciosul se vedea pe sine insusi si locul sau in aceasta lume. Crestinii erau de-acum din nou liberi sa-si urmareasca vocatia seculara si sa participe liberi la aceasta lume. Asa cum a spus J.I. Packer, "Reforma a imbratisat lumea in loc sa o dispretuiasca." Poate ca din acest motiv reformatorii, iar mai apoi puritanii, au luat atat de in serios libertatea crestina. Ei stiau ca pe Dumnezeu L-a costat viata Fiului Sau, iar astfel de daruri nu trebuie desconsiderate cu atata usurinta de oameni care se cred mai intelepti si mai spirituali decat Insusi Dumnezeu. Libertatea nu insemna doar ca crestinii erau liberi sa foloseasca darurile creatiei lui Dumnezeu, ci si ca ei erau liberi sa se abtina daca alegeau sa o faca.

Cu toate acestea, in religia americana libertatea crestina a fost data din nou la o parte in favoarea tabuurilor omenesti. Chiar si intre crestini sunt multi care spun ca Biblia nu este foarte clara in anumite privinte pe care se straduieste sa le explice si pun un mare accent pe lucruri care nici macar nu se gasesc in Scriptura. Ei spun: "Eu cred doar Biblia." Dar se vor desparti de fratii lor sau ii vor dispretui, ca pe niste crestini inferiori, daca ii vad participand in activitati lumesti pe care ei le considera pacatoase, chiar in lipsa vreunui mandat biblic in acest sens. De fapt, isi vor mentine cu insistenta pozitia, in ciuda faptului ca Dumnezeu recomanda aceste daruri poporului Sau iar Domnul nostru Si le-a permis in mod liber. Asemenea calugarilor medievali, acesti frati si surori fie se ingroapa intr-o subcultura evanghelica, fie incearca sa transforme intreaga societate in ideea lor de natiune crestina.

De fapt, acest lucru s-a intamplat cu adevarat in secolul trecut, si stiu ca ne-am concentrat destul de mult asupra secolului trecut, pentru ca atunci au fost semanate semintele distrugerii noastre in toate aceste domenii de care ne ocupam. Din nou, povestirea noastra ne duce in trecut la faimosul evanghelist Charles Finney, care a spus ca "obiectivul principal al convertirii era sa creeze o noua rasa de reformatori sociali." Iar principala misiune a Bisericii era sa fie sursa reformei morale din natiune. Finney a fost parintele fondator al prohibitionismului, miscarea care urmarea sa scoata alcoolul in afara legii. Secolul trecut a fost plin de reformatori sociali pragmatici ca Finney, care doreau sa se asigure ca americanii mancau, beau si faceau doar lucrurile corecte. Prezbiteriul Cumberland al Bisericii Prezbiteriane a fost excomunicat pentru ca a imbratisat mesajul lui Finney. Nu mult dupa aceea ei au adoptat sloganul "Salvati America pentru a salva lumea". Impreuna cu acest slogan, ei au venit cu o platforma impotriva folosirii lichiorului, tutunului, dansului, jocurilor de noroc si jocului de carti. De fapt, chiar si cafeaua si ceaiul au fost adaugate pe lista multora din aceste grupuri. Iar multe din cultele care s-au rupt de crestinismul biblic cu aceasta ocazie, cum ar fi adventistii si mormonii, au facut din aceste liste regulamente oficiale.

Kellogg si Graham, renumiti pentru biscuitii si cerealele lor, au facut parte din grupul de dieticieni morali ai lui Finney. Finney-istul filantrop Arthur Tappan a oferit aproape 1000 de dolari (ceea ce insemna destul de mult pe atunci) pentru adoptarea unei pozitii care sa faca din sprijinirea prohibitiei o conditie pentru a lua parte la Masa Domnului, si bani suplimentari bisericilor care promiteau sa-i disciplineze pe membrii implicati in "folosirea, traficul sau producerea bauturilor spirtoase". Banuiesc ca filozofia lui era "daca nu-i poti invinge, cumpara-i".

Apoi, cand ajungem la lupta dintre fundamentalisti si modernisti din anii 1920, vedem mana lui Finney in ambele grupuri. Modernistii au fost cei dintai care au sprijinit prohibitia. Nu-i asa ca e interesant? In timp ce minimalizau importanta doctrinei si se uneau in formarea unei coalitii crestine pentru a salva America, modernistii L-au impins pe Hristos in spatele scenei. J. Gresham Machen, profesor la Princeton si fondatorul Seminarului Westminster, a ramas aproape singur in apararea adevarului crestin traditional impotriva legalismului fundamentalistilor si modernistilor deopotriva. Conform lui D.G. Hart, "Machen a reactionat violent impotriva codului moral al protestantismului dominant, i-a respins evaluarea aprobativa a naturii umane in univers si s-a opus incercarii sale de a crestiniza societatea americana."
Charles Erdman, care se opunea lui Machen, a fost un aparator inflacarat al prohibitiei pe baza principiilor biblice de igiena personala. Biblia, spunea el, "este de fapt prima mare carte de igiena si ar trebui citita tinand cont de aceasta trasatura a ei." El a declarat: "Prohibitia la nivel mondial ar insemna proclamarea Evangheliei lui Hristos la nivel mondial." Atacand calvinistii traditionali, el a insinuat: "Obiectivul asociatiei voastre este in el insusi suficient de rau, dar sa il urmariti sub pretextul apararii libertatii umane este ceva de nedescris. Ce inseamna libertatea personala a spilcuitilor, cinicilor si a celor ce isi pierd vremea prin cluburi de noapte, in comparatie cu pacea si fericirea celor multi?"
Machen a fost adanc indurerat sa vada atat de multi din fostii sai prieteni din ce in ce mai lipsiti de claritate in doctrine in timp ce deveneau din ce in ce mai zgomotosi in ce priveste moralitatea legalista. Observati din nou la lucru cele doua religii. Crestinismul biblic este ingrijorat din cauza ca cel mai rau lucru ce se intampla acum este ca Biserica nu predica crucea ca metoda lui Dumnezeu de salvare a pacatosilor. Religia americana este ingrijorata din cauza ca cel mai rau lucru ce se intampla acum este ca Biserica nu predica moralitatea ca metoda lui Dumnezeu de crestinizare a natiunii.

Vreau mai intai sa subliniez inca o data ca libertatea crestinului de a bea vin cu moderatie nu este un permis pentru a se imbata, a conduce sub influenta alcoolului sau a face din orice activitate un idol care sa il impiedice sa-L cunoasca pe Dumnezeu si sa petreaca timp impreuna cu El. Lucrul cu care puteti ramane din acest comentariu este ca mantuirea nu tine de cumpatare sau abstinenta, ci se bazeaza in totalitate pe lucrarea terminata a lui Hristos. E adevarat, exista necredinciosi morali care respecta anumite reguli si restrictii mai bine decat o fac multi dintre cei ce poarta numele lui Hristos. Dar, ca si crestini, trebuie sa ne amintim ca ascultarea noastra izvoraste din recunostinta si nu din dorinta de a ne dovedi neprihanirea inaintea lui Dumnezeu. Acest lucru, impreuna cu siguranta mantuirii si dragostea pe care o avem unii pentru altii, sunt lucrurile despre care Cuvantul lui Dumnezeu ne spune ca ne vor deosebi de cei pierduti.