O, de­aş avea eu limbi o mie
Şi mii de buze să cuvânt
Pe tonuri mii o armonie
Spre slava Celui pururi sfânt,
I­aş mulţumi de ce­a făcut
Cu mine, fiul cel pierdut.

O, de­ar suna al meu glas tare,
Să se audă pân’ la cer,
Căci sângele­mi ca­ntr­o vâltoare
Se zbate, Doamne, când Te cer.
De­ar fi întreagă viaţa mea
Un imn spre închinarea Ta!

De ce tăceţi, cântări de slavă?
Mai sus, mai sus, zburaţi mai sus!
Aduceţi veşnică cinstire
Şi mulţumire lui Isus.
Şi sufletul, şi trupul meu
Servească­n veci pe Dumnezeu.

Cânta-voi imnuri Ţie, Doamne,
Cât voi putea rosti cuvânt;
Şi jertfa bucuriei mele
Ţi­aduc cât voi fi pe pământ.
Când buzele­mi n­or mai putea,
Suspinul meu Te­a lăuda!